Shell a renunțat la negocierile cu Ucraina și ExxonMobil pentru exploatarea de gaze în Marea Neagră

Publicat: 19 03. 2014, 17:17
Actualizat: 07 02. 2016, 07:45

În septembrie anul trecut, președinția de la Kiev anunța un acord preliminar de partajare a producției între Shell, Exxon Mobil, operatorul ucrainean Nadra Ukraini și grupul român Petrom, în sectorul Skifski din Marea Neagră, cu obiectivul de a produce 8-10 miliarde de metri cubi de gaze pe an.

Proiectul implica investiții de 735 milioane de dolari. Zăcământul Skifska este localizat în largul coastelor Ucrainei, în apropiere de țărmul României.

Acordul a fost semnat de ministrul ucrainean al Energiei, Eduard Stavytsky, și reprezentanți ai Exxon, Shell și Petrom, în prezența președintelui Viktor Ianukovici, anunța în septembrie anul trecut președinția ucraineană.

„În ianuarie 2014, Shell a pus capăt negocierilor legate de sectorul Skifski din Marea Neagră”, a anunțat grupul anglo-olandez într-un comunicat.

Shell spera ca acordul să fie semnat în 2012 sau 2013, dar nu a fost posibil, iar grupul a decis din acest motiv să își orienteze eforturile și capitalul către alte proiecte, se arată în comunicat.

Până la decizia din noiembrie anul trecut a fostului președinte Viktor Ianukovici de a se apropia de Moscova în detrimentul Uniunii Europene, autoritățile de la Kiev au încercat să reducă dependența țării de gazele rusești, prin mai multe proiecte, în special în domeniul gazelor de șist și cel al Shell și ExxonMobil din Marea Neagră.

Importurile de gaze natural din Rusia asigură mai mult de jumătate din consumul intern din Ucraina.

Statul ucrainean produce în prezent gaze în largul Crimeei, dar una dintre primele decizii ale autorităților pro-ruse din peninsulă, după referendumul de duminică, a fost „naționalizarea” companiei ucrainene de stat Ciornomornaftogaz, care exploatează zăcăminte în regiune și care ar putea fi cumpărată potrivit mai multor surse de Gazprom.

Shell a precizat că decizia nu se referă la participarea grupului la alte proiecte din Ucraina, în special la un proiect din estul țării, unde se urmărește exploatarea gazelor de șist.

Exxon a cumpărat drepturile pentru blocul Skifska din largul coastelor Ucrainei după descoperirea din 2012 de la zăcământul Domino, din apele teritoriale românești.

OMV Petrom și ExxonMobil au anunțat în 2012 o descoperire semnificativă de gaze în Marea Neagră, estimările preliminare plasând zăcământul de gaze naturale la 42-84 miliarde metri cubi, care echivalează cu de 3-6 ori consumul anual al României.

Andrew Swiger, senior vice president la Exxon Mobil, a afirmat la începutul acestei luni, într-o prezentare pentru investitori, că grupul este în continuare interesat să obțină licențe pentru proiecte de explorare în sectorul ucrainean al Mării Negre.

Directorul general al Exxon, Rex Tillerson, a declarat la rândul său că grupul nu este de partea nimănui în ceea ce privește disputa din Ucraina.