ȘOMAJUL TEHNIC | Ionel Dancă, şeful Cancelariei prim-ministrului, anunță: Angajatorii pot solicita plățile începând de marți

Publicat: 30 03. 2020, 20:57
Actualizat: 30 03. 2020, 20:59
Ionel Dancă, şeful Cancelariei prim-ministrului

Șeful Cancelariei prim-ministrului, Ionel Dancă, a anunțat în cadrul unei conferințe de prese susținute în cursul serii de luni (n. r. 30 martie 2020) că angajatorii pot depune începând de marţi solicitări pentru decontarea plăţilor privind şomajul tehnic. 

„A fost publicată ordonanţa de urgenţă privind reglementarea şomajului tehnic în această seară şi începând de mâine angajatorii care doresc să depună solicitări pentru decontarea plăţilor prin această facilitate acordată de stat pentru angajaţii care au contracte de muncă suspendate pot depune aceste documente la Ministerul Muncii, respectiv în baza unei simple declaraţii pe propria răspundere, ce va fi pusă în transparenţă imediat după publicarea în Monitorul Oficial a acestei ordonanţe”, a declarat Ionel Dancă la finalul şedinţei de guvern.

De asemenea, acesta a adăugat că celelalte categorii de angajaţi, cu alte forme de angajare – persoane fizice autorizate (PFA), întreprinderi individuale, profesii liberale şi alţi profesionişti – vor putea, după publicarea în Monitorul Oficial a ordonanţei de urgenţă, să depună cereri pentru indemnizaţia de şomaj tehnic, până la valoarea a 75% din salariul mediu brut pe economie, la Ministerul Muncii, la Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Intervenţii Sociale.

„Mai multe detalii în acest sens, pentru aplicarea acestor măsuri extrem de importante pentru a limita efectele negative în domeniul economic şi social pentru angajaţii afectaţi de criza cu coronavirus, vor fi făcute publice mâine (n. r. marţi – 31 martie 2020), la Ministerul Muncii”, a mai explicat acesta.