SPANIA este pregătită să solicite AJUTOR FINANCIAR, Germania îi cere să aștepte

Publicat: 02 10. 2012, 11:37
Actualizat: 01 02. 2019, 00:55

Spania este pregătită să ceară ajutor extern pentru finanțele publice de la țările din zona euro începând chiar cu weekend-ul viitor, dar Germania a semnalat că guvernul de la Madrid ar trebui să aștepte, au declarat, pe surse, oficiali europeni, informează Mediafax.

Unii parteneri din zona euro și piețele financiare presează Spania să ceară un program de ajutor economic care să declanșeze achiziții de obligațiuni de către Banca Centrală Europeană, potrivit CNBC.

„Spaniolii ezită un pic, dar acum sunt gata să ceară ajutyor extern”, a spus o sursă. Trei alți oficiali europeni de nivel înalt au confirmat, pe surse, schimbarea poziției Spaniei.

Ministrul german de Finanțe, Wolfgang Schaeuble, a declarat că Spania ia toate măsurile potrivite pentru a-și depăși problemele fiscale și nu are nevoie de sprijin financiar. Investitorii vor recunoaște și vor răsplăti reformele guvernului spaniol, a spus el.

Mai mulți diplomați europeni și un înalt oficial german au declarat că Angela Merkel, cancelarul Germaniei, preferă să evite să ceară unui parlament tot mai retricent să aprobe pachete de ajutor separate pentru țări din zona euro.

„Nu are sens să trimiți în Bundestag una câte una decizii așteptate în cazul Greciei, Ciprului și posibil Spaniei. Punerea acestora la pachet are sens, din cauza conținutului dar și politic”, a spus sursa germană.

Miniștrii de Finanțe din zona euro au avut un schimb tensionat de replici la reuniunea din Cipru, de la mijlocul lunii septembrie, unde Schaeuble a spus omologilor săi că Berlinul nu poate trece prin parlament un pachet de ajutor pentru Spania atât de repede după aprobarea finanțării de până la 100 de miliarde de euro pentru băncile spaniole în iulie.

Întrebat despre informațiile privind îndemnurile ca Spania să aștepte, un purtător de cuvânt al executivului german a declarat că fiecare țară ia decizii proprii, iar Germania nu presează într-o direcție sau alta.

Un reprezentant al premierului Spaniei a afirmat că nu are cunoștință despre un veto al Germaniei în privința unei cereri de ajutor.

UE vrea să evite o nouă acutizare a crizei prin acordarea de ajutor Spaniei înainte ca aceasta să ajungă pe marginea prăpastiei și nu va pune condiții grele, în afară de măsurile de austeritate anunțate deja de Spania.

Oficialii din zona euro iau în calcul o linie de credit cu condiții, care să mențină Spania pe piețele financiare cu sprijin din partea fondurilor de urgență ale zonei euro pe piața primară a obligațiunilor și cu suportul Băncii Centrale Europene pe cea secundară.