Specialist al Băncii Mondiale: România trebuie să se conecteze la Uniunea Europeană prin autostrăzi, altfel va fi lăsată în urmă

Publicat: 28 10. 2013, 10:43
Actualizat: 08 02. 2016, 12:31

România trebuie să aibă ca priorități imediate terminarea autostrăzii Transilvania și a coridorului IV pan-european pentru a se conecta la infrastructura Uniunii Europene, întrucât România și Bulgaria sunt singurele țări din UE fără astfel de conexiuni, altfel riscând să fie lăsate în urmă, a explicat joi Marcel Heroiu, specialist în dezvoltarea socială în cadrul grupului Banca Mondială pentru Europa și Asia Centrală, la o conferință pe tema dezvoltării regionale organizat la Arenele BNR.

„În ceea ce privește procesul de integrare în Uniunea Europeană, suntem parte a Uniunii Europene, dar dacă ne uităm la infrastructură, suntem în afara ei. Noi și Bulgaria suntem singurele țări care nu suntem legate cu autostradă la Uniunea Europeană. De aceea, terminarea autostrăzii Transilvania, coridorul IV pan-european sunt prioritare”, a declarat  Marcel Heroiu.

El a arătat că Bulgaria și-a construit deja autostrada, care se leagă de Serbia, iar România este ocolită.

„Dacă nu știm să dezvoltăm și să ne racordăm la infrastructura de transport majoră a Uniunii Europene, vom fi lăsați în urmă în anii viitori. Acum suntem parte a Uniunii Europene, dar suntem la periferie”, a avertizat Heroiu.

Oficialul Băncii Mondiale apreciază că, dacă România va încuraja extinderea UE prin includerea Moldovei, Ucrainei, Turciei, Serbiei, va putea deveni un centru al fluxurilor comerciale și va trece de la o poziție periferică la una mai centrală în cadrul UE.