Taximetriștii au câștigat în ultima săptămână cât într-o lună

Publicat: 30 01. 2014, 14:44
Actualizat: 05 02. 2019, 10:40

Firmele de taximetrie din București au avut în ultima săptămână, de când a început să ningă abundent și mulți bucureșteni și-au lăsat mașinile acasă, de trei-patru ori mai multe comenzi decât într-o zi obișnuită, ceea ce le-a adus încasări cât într-o lună fără zăpadă.

„Eu sunt foarte mulțumită și toate companiile de taxi sunt foarte mulțumite. Pentru taximetrie este bine să fie iarnă și să ningă. Numărul de comenzi onorate a crescut de trei-patru ori față de o zi obișnuită”, a declarat agenției MEDIAFAX Georgeta Puiu, directorul general al companiei de taxi Mondial.

Ea a spus că numărul comenzilor în ultima săptămână, de când vremea s-a înrăutățit, a fost cât într-o lună fără ninsoare.

Și Lucian Marin, directorul companiei de taxi Meridian, spune că numărul comenzilor a crescut de trei ori și ar fi crescut și mai mult dacă taximetrele ar fi putut intra pe toate străzile.

„Unele comenzi nu le-am putut onora, pentru că nu am putut intra pe toate străduțele, nu neapărat pentru că era zăpadă, ci pentru că din cauza zăpezii apăreau blocaje”, a spus Marin.

Cu toate acestea, taximetrele firmei Mondial au făcut miercuri peste 1.500 de curse în București.

„Dacă ar fi fost vremea frumoasă, oamenii care nu merg cu autobuzul sau metroul ar fi circulat pe jos sau cu mașinile lor”, afirmă Georgeta Puiu.

Și Lucian Marin a explicat că dacă nu este vreme rea, luna ianuarie ar fi slabă pentru taximetrie, pentru că sumele care trebuie plătite pentru întreținerea locuinței sunt mari și oamenii preferă să renunțe la taxi.

„Cursa medie în București este de 7-8 lei. Am avut noroc că au fost închise școlile, pentru că dacă funcționau se făceau blocaje pe străzi, iar taximetrele ar fi făcut față mult mai greu”, a mai spus el.

Și la Taxi Cobălcescu numărul de comenzi a fost mai mare decât într-o zi obișnuită.

„S-a circulat foarte greu și, din păcate, n-am putut onora toate comenzile, în special pe cele de pe străduțe”, a afirmat Giusepe Bacaliaro, directorul diviziei de taxi la Auto Cobalcescu.

Începând de sâmbătă, atât în București, cât și în restul țării, a nins abundent și în unele zile a viscolit. Din acest motiv, traficul rutier s-a desfășurat cu dificultate.

Bucureștiul și 14 județe, respectiv Ilfov, Giurgiu, Prahova, Teleorman, Călărași, Ialomița, Constanța, Tulcea, Brăila, Buzău, Vrancea, Galați și jumătatea de sud a județelor Argeș și Dâmbovița au fost miercuri sub avertizare cod portocaliu de viscol.