Tranzacție istorică în industria berii. AB InBev ar putea prelua SABMiller

Publicat: 16 09. 2015, 14:52

Anunțul Anheuser-Busch, cel mai mare producător de bere din lume, a dus la creșterea puternică a acțiunilor celor două companii. Titlurile SABMiller au urcat cu până la 23%, conferind companiei înregistrate în Marea Britanie o capitalizare de piață de circa 60 de miliarde de lire sterline (93 miliarde dolari), în timp ce acțiunile AB InBev au avansat cu până la 12%.

AB InBev, producătorul unor mărci de bere precum Budweiser și Stella Artois, înregistrat în Belgia, a informat SABMiller de intențiile sale, cu toate că nu a făcut încă o propunere și nu sunt cunoscute detalii, se arată într-un comunicat al SABMiller.

Grupul AB InBev a anunțat că intenționează că colaboreze cu SABMiller, care fabrică mărci ca Grolsch și Peroni, pentru a obține din partea conducerii acestei companii recomandarea tranzacției, către acționari.

Potrivit legislației britanice, AB InBev trebuie să facă o ofertă oficială de preluare a SABMiller până pe 14 octombrie, sau să se retragă.

Preluarea SABMiller ar fi cea mai mare din istoria industriei berii și ar finaliza procesul de consolidare care a avut loc în rândul prpducătorilor în ultimul deceniu.

AB InBev s-a format printr-o serie de achiziții care au reunit 16 branduri, de la Stella Artois și până la Budweiser.

Industria berii s-a folosit de procesul de consolidare pentru a opri declinul unor piețe mature, cum sunt cele din Europa și Statele Unite, unde cumpărătorii sunt atrași de băuturile produse tradițional sau pur și simplu beau mai puțin.

Veniturile AB InBev au crescut de peste cinci ori în ultimii 10 ani, prin intermediul unor achiziții în valoare de aproape 100 de miliarde de dolari. Analiștii anticipează că avansul veniturilor va încertini în următorii cinci ani.

Cele două companii au fost văzute de analiști drept finalul procesului de consolidare din industria berii, întrucât nu sunt controlate de fundații de familie, cum este cazul Heineken, din Olanda, și Carlsberg, din Danemarca, iar operațiunile lor se suprapun geografic într-o măsură limitată.

Preluarea SABMiller ar conferi AB InBev acces la venituri de peste 7 miliarde de dolari în Africa, cu mărci cum ar fi berea lager Castler, și vânzări de aproape 4 miliarde de dolari în Asia. Astfel, ar scădea dependența AB InBev de regiunile Americilor și Braziliei.

America Latină este cea mai mare piață a SABMiller, iar acordul ar extinde prezența AB InBev în țări ca Ecuador, Columbia și Peru.

SABMiller, al doilea mare producător de bere la nivel mondial, este prezent pe piața românească prin intermediul Ursus Breweries, care deține unități de producere a berii la Timișoara, Buzău, Brașov și o unitate de producție de capacitate mică la Cluj. Totodată, grupul a achiziționat în 2009, prin Ursus Breweries, producătorul Bere Azuga.