UE aprobă noile norme de GUVERNARE economică /Sunt prevăzute reglementări stricte privind datoriile suverane și deficitul fiscal
Consiliul Uniunii Europene a adoptat, luni, un set de reglementări în materie de guvernare economică, inclusiv norme stricte privind datoriile suverane și politicile fiscale.
”Principalul obiectiv al reformelor este asigurarea unui mediu sănătos și sustenabil al finanțelor publice, promovând în același timp creșterea sustenabilă și integrantă în toate statele membre, prin reforme și investiții”, anunță Consiliul UE.
”Noile legi vor îmbunătăți semnificativ cadrul existent și vor furniza reglementări eficiente și aplicabile pentru toate statele membre. Vor garanta finanțe publice echilibrate și sustenabile, vor intensifica accentul asupra reformelor structurale și a investițiilor pentru stimularea creșterii economice și a creării de locuri de muncă în întreaga Uniune Europeană. Este momentul implementării rapide a măsurilor”, a declarat Vincent Van Peteghem, vicepremier și ministru de Finanțe al Belgiei, țară care exercită Președinția semestrială a Consiliului UE.
Obiectivul general al setului de măsuri vizează reducerea ponderii datoriilor suverane și a deficitelor bugetare ”în mod gradual”, ”realist” și ”compatibil cu creșterea economică”, protejând, în același timp, reformele și investițiile în domenii strategice precum cel digital, ecologic și în materie de apărare.
În virtutea noilor reguli, toate statele membre UE vor trebui să pregătească planuri fiscale structurale pentru patru-cinci ani, în funcție de durata legislaturilor regionale. Planurile vor prezenta măsuri de investiții și reforme care răspund principalelor provocări identificate în contextul Semestrului European, prin evaluarea recomandărilor specifice.
Înainte de aplicarea reformelor, Comisia Europeană va prezenta o ”traiectorie de referință” de ajustare a cheltuielilor guvernamentale în situațiile în care datoria suverană depășește 60% din PIB și deficitul bugetar 3% din PIB.
”Traiectoria de referință ține cont de provocările în materie de sustenabilitate ale fiecărei țări și indică modul în care statele membre pot asigura că până la încheierea perioadei de ajustare de patru ani, datoria guvernamentală este plasată pe o direcție plauzibilă de scădere și rămâne la niveluri prudente pe termen mediu”, subliniază Consiliul UE.
Foto: Profimedia
Citește și: