Un tronson al Autostrăzii Transilvania, încă nefinalizat, a început să se degradeze

Publicat: 04 04. 2014, 19:24
Actualizat: 22 03. 2019, 13:11

Una dintre secțiunile Autostrăzii Transilvania a fost lăsată la voia întâmplării. Zeci de piloni și structuri din fier ruginesc acum pe traseul tronsonului Suplacu de Barcău – Borș, scrie Digi24.

Lucrările de construcție au început în urmă cu zece ani, în timpul americanilor de la Bechtel. La Suplacu de Barcău – Borș, tronson cu o lungime de aproape 70 de kilometri, nu se mai lucrează însă de doi ani.

Singurele zone păzite sunt cele unde construcția autostrăzii a fost finalizată, spre exemplu cea a viaductului de la Suplacu de Barcău. 

Construcția tronsonului Brașov — Borș al Autostrăzii Transilvania a început în 2004, în baza unui contract cu o valoare de 2,2 milioane de euro, încheiat cu compania Bechtel.

Lucrările au fost întrerupte la jumătatea lui 2005, atunci când s-a declanșat o acțiune de reanalizare a contractelor încheiate de guvernarea anterioară. Ulterior, lucrările au fost reluate. Compania a finalizat până în prezent 52 de kilometri de autostradă între Turda și Câmpia Turzii din totalul de 415 cât prevedea contractul.

Termenul inițial de finalizare a fost stabilit pentru anul 2011 și prelungit cu un an din cauza întreruperilor lucrărilor în 2005. Între timp, Bechtel a renunțat la partea de autostradă între Târgu Mureș și Brașov.

După 11 ani de la semnarea contractului, statul român avea 52 de kilometri de autostradă în funcțiune și 1,4 miliarde de euro deja plătite.

În data de 30 mai anul trecut, DPIIS a anunțat că a fost semnat acordul de tranzacționare și încetare cu privire la contractul de construire a Autostrăzii Brașov — Cluj — Borș (Autostrada Transilvania — n.r.) între Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România și compania americană Bechtel International. Prin semnarea Acordului au fost stinse complet pretențiile Bechtel International Inc pentru suma de 37,2 milioane euro, TVA inclus.

Sursă: YouTube