UniCredit: Serbia și Ucraina au nevoie de FMI în lunile următoare; ar putea urma Slovenia și Croația

Publicat: 09 10. 2013, 17:29
Actualizat: 07 02. 2016, 10:27

Ucraina și Serbia trebuie să obțină sprijinul Fondului Monetar Internațional (FMI) în următoarele trimestre, în contextul deficitelor bugetare și de cont curent ridicate, iar Slovenia și Croația ar putea fi următoarele țări din regiune care apeleză la ajutorul FMI, potrivit grupului UniCredit.

Ucraina ar putea încheia un acord cu FMI până în martie, întrucât acordul de liber schimb cu Uniunea Europeană, reducerile de cheltuieli bugetare și introducerea unui curs de schimb flexibil sporesc șansele actualului președinte, Viktor Ianukovici, de a fi reales, a declarat Gillian Edgeworth, economist la UniCredit Londra, transmite Bloomberg.

Consolidarea bugetară necesară Serbiei pentru o înțelegere cu Fondul ar putea fi amânată de probabilitatea organizării de alegeri la începutul anului următor, a spus Edgeworth.

Ucraina trebuie să-și corecteze rapid dezechilibrele economice, întrucât deficitul bugetar ar putea depăși 6,5% în acest an, în timp ce deficitul de cont curent s-ar putea situa la 8%, estimează Banca Mondială. Guvernul sârb a anunțat, marți, măsuri pentru a aduce sub control deficitul și datoria publică până în 2017, după ce negocierile cu FMI au fost întrerupte în mai.

„Schimbările politicilor adoptate de Ucraina și Serbia au multe asemănări. (…) Ambele țări au unele dintre cele mai ridicate deficite bugetar și de cont curent din lume, în contextul creșterii structurale slabe și flexibilității monetare insuficiente”, a spus Edgeworth, economist șef al UniCredit pentru Europa, Orientul Mijlociu și Africa.

Rezervele valutare ale Ucrainei acoperă 3,3 luni de importuri și 65% din datoria pe termen scurt, în timp ce cheltuielile statului sârb au crescut cu 5 puncte procentuale în perioada 2008-2012, la 50% din PIB.

În aceste situații, cele două țări au dificultăți să atragă finanțare din altă parte decât FMI, notează UniCredit.

Acordurile cu Fondul au contribuit la stabilitatea financiară a României și Poloniei, inclusiv în perioada iulie-august, când investitorii au retras fonduri de pe piețele emergente, notează banca. Încercările Ucrainei și Serbiei de a obține împrumuturi de la China, respectiv Emiratele Arabe Unite, nu vor furniza o soluție pe termen lung pentru niciuna dintre cele două țări, afirmă Edgeworth.

Slovenia și Croația „au de asemenea nevoie de o ancoră externă”, întrucât deficitele bugetare se află sub țintele autorităților, iar Croația are chiar probleme să revină pe creștere economică, a adăugat economistul UniCredit.