Vânzările H&M în România au crescut de peste două ori în primele nouă luni ale anului financiar

Publicat: 15 10. 2012, 11:59
Actualizat: 23 03. 2019, 06:31

Vânzările H&M în România au crescut de peste două ori în perioada decembrie-august, primele nouă luni ale anului financiar, de la 193 milioane coroane suedeze în același interval al anului anterior la 440 milioane coroane (50,7 milioane euro), a anunțat, luni, retailerul suedez de îmbrăcăminte, informează Mediafax.

H&M a deschis în România 5 magazine în intervalul analizat, numărul acestora fiind de 16 la sfârșitul lunii august. În prezent, H&M are 18 magazine în România.

În trimestrul al treilea, iunie-august, retailerul a avut vânzări de 152 milioane de coroane (17,5 milioane de euro) în România, în creștere cu 69% față de 90 milioane de coroane în același interval al anului anterior. În trimestrul al treilea, H&M a deschis un magazin pe piața locală.

Retailerul are șase magazine în București, două în Cluj și câte unul în Brașov, Brăila, Timișoara, Oradea, Constanța, Arad, Craiova, Iași, Sibiu și Suceava.

Grupul H&M (Hennes&Mauritz) a fost fondat în Suedia 1947 și este listat la NASDAQ OMX Stockholm. H&M are peste 2.600 de magazine pe 47 de piețe, inclusiv unități deschise în sistem de franciză.

La nivel de grup, vânzările H&M (incluzând TVA) au crescut cu 11% în primele nouă luni ale anului financiar, la 103 miliarde de coroane (11,9 miliarde de euro). La trimestru, vânzările au avansat cu 7%, la 33,6 miliarde de coroane (3,9 miliarde de euro).

Grupul a avut un profit după taxe de 11,6 miliarde de coroane (1,3 miliarde de euro) la nouă luni și de 3,6 miliarde de coroane (415 milioane de euro) în trimestrul al treilea.