Vicepreședintele BCE: Zona euro ar putea confirma intrarea în recesiune /Presiunile salariale și tensiunile geopolitice favorizează inflația

Publicat: 10 01. 2024, 16:36
Actualizat: 10 01. 2024, 17:03

Situația economică în zona euro este dificilă și există riscul confirmării recesiunii tehnice, afirmă Luis de Guindos, vicepreședintele Băncii Centrale Europene (BCE), avertizând că este necesară menținerea politicii monetare stricte în contextul în care evoluțiile inflației sunt incerte, ca urmare a presiunilor salariale și a tensiunilor geopolitice.

”Evoluțiile în materie de creștere economică sunt dezolante. Activitățile economice din zona euro au încetinit ușor în trimestrul al treilea din 2023. Indicatorii preliminari arată o contracție economică și în decembrie, confirmând posibilitatea unei recesiuni tehnice în a doua jumătate din 2023 și perspective slabe pe termen scurt. Încetinirea activităților economice pare a fi extinsă, fiind afectate în special construcțiile și producția. Și serviciile vor încetini în următoarele luni, ca efect al activităților slabe din restul economiei”, a declarat Luis de Guindos, vicepreședinte al Băncii Centrale Europene (BCE), într-un discurs rostit cu ocazia Zilei Investitorilor Spanioli.

Inflația tinde să se stabilizeze, dar evoluțiile sunt incerte

Luis de Guindos a notat că inflația tinde să se stabilizeze, fiind pe o traiectorie de scădere, deși situația rămâne dinamică.

”Noi credem că actualul nivel al componentelor dobânzii de referință, menținut timp suficient, va avea o contribuție pentru readucerea inflației la ținta noastră” de 2%, a subliniat Luis de Guindos.

”Anul 2023 s-a încheiat cu o rată a inflației sub 3%, ceea ce a fost o veste bună. (…) Un alt aspect important este că nucleul inflației a intrat pe o traiectorie clară de scădere, fiind în decembrie la 3,4%. (…) Cu toate acestea, presiunile în sensul majorărilor salariale, rezultatele viitoarelor negocieri salariale și intensificarea tensiunilor geopolitice alimentează incertitudinea privind evoluțiile inflației”, a atras atenția Luis de Guindos.

Vicepreședintele BCE a salutat acordul statelor din cadrul Uniunii Europene privind noile criterii de guvernare economică. ”Reprezintă un semnal puternic, întrucât reduce incertitudinea referitoare la regulile fiscale din Uniunea Europeană”, a subliniat Luis de Guindos.

Inflația în zona euro a avut, în decembrie 2023, o rată anuală de 2,9%, în creștere față de luna precedentă, iar accelerarea majorărilor de prețuri a confirmat argumentația Băncii Centrale Europene (BCE) în favoarea menținerii politicii monetare stricte. Președintele BCE, Christine Lagarde, anticipase noi fluctuații ale prețurilor, explicând că se observă efectele persistente ale costurilor mai mari la energie din anul 2022.

Citește și:

Economia globală se îndreaptă spre cele mai slabe performanțe din ultimele decenii / Care este situația României