RETROSPECTIVĂ | Punctele climatice-cheie ale anului 2023

RETROSPECTIVĂ | Punctele climatice-cheie ale anului 2023
Publicat: 29/12/2023, 08:17
Actualizat: 29/12/2023, 08:18

Anul 2023 nu a fost un an prea ușor pentru planetă. Va deveni cel mai călduros înregistrat vreodată, spune Serviciul European pentru schimbările climatice, Copernicus. Datele Copernicus se duc înapoi până-n anul 1940, însă – combinate cu estimările IPCC – vom declara anul 2023 drept cel mai cald din ultimii 125.000 ani. 

Între timp, marile puteri nu grăbesc procesul de eliminare a combustibililor fosili, limitarea încălzirii globale la 1,5°C devine tot mai urgentă, în condițiile în care am depășit deja  1,2°C, iar vremea continuă să se încălzească. Nu sunt vești îmbucurătoare, dar nici surprinzătoare pentru cercetători, iar o recapitulare a informațiilor științifice credem că e utilă pentru explicarea lumii în care trăim.

Pe de altă parte, sunt și câteva vești bune din barca tranziției energetice – numărul prosumatorilor a crescut, capacitatea eoliană e în plină expansiune, iar emisiile UE din sectorul energiei au fost cele mai scăzute din istorie.

Anul 2022 a fost al doilea an ca severitate din Uniunea Europeană în ceea ce privește distrugererile cauzate de incendiile de vegetație, cu peste 800.000 de hectare afectate de incendii.

Majoritatea incendiilor din Europa pot fi legate de activitatea umană

Spania, România și Portugalia au fost afectate în cea mai mare măsură (aproximativ 75%) de pierderea ariilor protejate. Arderea ariilor de conservare a naturii este o pierdere în sine, iar multe habitate ale diferitelor specii sunt pe cale de dispariție. 

Majoritatea incendiilor din Europa pot fi legate de activitatea umană (inclusiv neglijență sau incendiere intenționată), într-un context în care deja schimbările climatice creează un mediu favorabil pentru incendii, notează Infoclima.

Anul acesta, pe fondul valurilor caniculare extreme si a secetelor, datele Copernicus EMS privind incendiile de vegetație, au venit cu o perspectivă sumbră a situației grave în zona Peninsulei Iberice, Regiunea Puglia din Italia, Zona de Centru și sud a Greciei, Vest a Turciei și izolat în zona de Sud-Vest a României.

Furtunile cu grindină din Europa și schimbările climatice – coincidență sau cauzalitate?

Nordul Italiei a fost puternic lovit, în vara lui 2023, de furtuni violente cu grindină, iar regiunea Lombardiei a văzut chiar emergența unei tornade, în urma unui val canicular sever. Un nou studiu arată că în general, în Europa între 1950-2022 a crescut numărul cazurilor cu grindină.

În sudul României (regiunea cea mai afectată de căderile de grindină) a crescut numărul cazurilor cu grindină – între 1 și 22 iulie 2023 au fost raportate peste 2.200 cazuri de grindină în Europa, dintre care 38 în România (diametrul cel mai mare fiind de 7 cm).

Analiza proceselor fizice care duc la apariția grindinei ne permit să prognozăm că schimbările climatice și încălzirea climei vor duce la o posibilă schimbare a furtunilor cu grindină.

Astfel, datorită încălzirii atmosferice, respectiv umidității crescute, în viitor vom observa mai puține furtuni cu grindină, dar când acestea se vor produce, grindina va fi de mari dimensiuni.

Septembrie 2023: Un record al temperaturii și o jumătate de toamnă ce întrece toate așteptările

Prima lună de toamnă a fost extrem de caldă în Europa dar și în România.

Potrivit datelor furnizate de Copernicus, septembrie 2023 a fost la nivel global cea mai caldă lună de răpciune începând cu 1940.

Nu doar în Septembrie, ci și în Octombrie, mai multe localități din România – inclusiv București – au înregistrat temperaturi de peste 30 °C, ceea ce a fost o anomalie pentru acea perioadă a anului.

Ce se poate întâmpla cu planeta în cazul creșterii temperaturii globale și cum ne poate afecta ca societate?

În 2022, temperatura medie globală a crescut cu aproximativ 1.2°C față de perioada preindustrială. Bazându-ne pe experiența din viața de zi cu zi am putea spune că asta nu ar însemna mare lucru, însă o limitare a creșterii la 1.5°C ar reduce semnificativ riscurile și impactul schimbărilor climatice.

Dar ce se va întâmpla dacă temperatura medie globală va continua să crească la valori de peste 2°? Care vor fi consecințele la scară globală? În unele regiuni creșterea va fi peste medie, iar în altele mai mică.

O creștere “mică” a temperaturii medii globale atrage după sine, însă, o serie de schimbări precum creșterea frecvenței de apariție și a intensității valurilor de căldură.

Prosumatorii sunt tot mai mulți — dar care sunt limitele actuale ale sistemelor de distribuție?

Cea mai spectaculoasă evoluție din sectorul energetic național al ultimilor ani este, fără doar și poate, creșterea exponențială a numărului de prosumatori, casnici și non-casnici, până la o capacitate instalată totală de peste 1,1 GW.

Conform declarațiilor Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), pe final de 2023 ne așteptăm la un număr de prosumatori de 10 ori mai mare față de începutul lui 2022 (140.000 față de 14.000).

Din punctul de vedere al prosumatorului, actuala situație este cvasi-disfuncțională: derularea extrem de greoaie a programului Casa Verde Fotovoltaice, la procesul dificil și imprevizibil de obținere a avizului tehnic de racordare, la încheierea contractului de prosumator cu furnizorul de energie electrică și la deconectările menționate ale energiei livrate în rețea în frecventele situații de supratensiune.

Experiența prosumatorului este imprevizibilă și comunicare întreruptă, contrar așteptărilor sale legitime.

Industria energiei solare în plină expansiune

Conform unui nou raport Global Market Outlook For Solar Power 2023 – 2027, anul 2022 va rămâne în istoria recentă ca fiind anul în care energia solară a cunoscut cel mai mare adaos de capacitate energetică, determinată de creșterea prețurilor la energie, de stabilizarea lanțului de aprovizionare și de programele de redresare post-pandemică.

ESMAP (Global Photovoltaic Power Potential by Country) pentru România ne furnizează o valoare de 3,574 kWh/m2 pe zi, iar acest lucru ne plasează pe locul 182. În ansamblu, perspectiva pentru energia solară în România este una pozitivă, în ciuda numeroaselor provocări și obstacole în calea unei extinderi mai ample, legate de infrastructură, reglementare, finanțare și conștientizare publică.

Sectorul se află într-o creștere constantă – numeroase parcuri solare și instalații fotovoltaice au fost construite în diverse regiuni ale țării în condițiile în care un hectar de teren echipat cu panouri solare poate genera în medie 1252 MWh de energie electrică pe parcursul unui an în România.

De notat că doar prin utilizarea a 0,22% din suprafața nepopulată a țării noastre, cu ajutorul sistemelor fotovoltaice s-ar putea asigura întreg necesarul național de energie electrică.

Eroziunea Carpaților noștri devine una dintre cele mai presante probleme de mediu

Pentru ultimii 100 de ani am observat – în cadrul bazinelor montane – că eroziunea se accelerează odată cu intensificarea activităților umane și anume tăierea arborilor și pășunatul excesiv. În Carpați, conversia ecosistemelor naturale în pășuni înseamnă mai puține plante, deci un sol instabil și susceptibil la eroziune, ceea ce duce la degradarea peisajului.

În contextul actual al schimbărilor climatice – unde contribuie și fluctuațiile de temperatură, dar și secetele și inundațiile – eroziunea solului se întâmplă accelerat: proiecțiile arată că procesul se va accentua cu 13-22.5% în UE până în 2050. Totodată,  cercetătorii preconizează că această pierdere a solului va fi mai mare în Europa centrală și de nord, unde în unele zone pot ajunge până la 100%.

Astfel, aceasta devine o problemă de mediu urgentă în Carpați, care compromite deja biodiversitatea și habitatele naturale.

Radiografia poluării râurilor din România

Peste 2 miliarde de persoane se confruntă cu un stres hidric ridicat, în timp ce 4 miliarde suferă de o penurie gravă de apă pentru cel puțin o lună pe an, potrivit Raportului mondial al Organizației Națiunilor Unite privind dezvoltarea apei din 2019.

La nivel global dar și regional avem din ce în ce mai puțină apă dulce disponibilă, iar acest lucru a devenit una dintre principalele preocupări ale organizațiilor internaționale dar și naționale. Pe lângă criza climatică, acțiunile de zi cu zi a oamenilor duc la poluarea mărilor, oceanelor dar și apelor de suprafață dulci.

Aridizarea, secetele și alte fenomene extreme au deja un impact asupra râurilor din România. Poluarea lor reprezintă un factor din ce în ce mai periculos. (articolul integral pe Infoclima)

Foto – Profimedia Images


Citește și:

Resursele de pe fundul oceanelor | Un pas prea departe pentru TRANZIȚIA verde?

Punctul Nemo, un CIMITIR spațial care poluează Pacificul?

Radiografia POLUĂRII râurilor din România

Relațiile dintre economii și sistemele Pământului: ”O perioadă fără precedent de depășire a RESURSELOR globale”

Plajele litoralului românesc, de la evoluție naturală la lărgire artificială

Cristian Lisandru
S-a născut în București, pe data de 18 iulie 1968, și este absolvent al Facultăţii de Jurnalism, specializarea Comunicare. Activitatea jurnalistică mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
6 sfaturi pentru o viață cât mai lungă de la un bărbat de 110 ani....
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de...
FOTO. Cât de bine arată cea mai frumoasă hocheistă din lume!
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Localitatea care a dispărut de pe harta României. În 2002 mai avea doar 3 locuitori
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la...
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un...
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de...
Sâmbătă a început distribuirea pensiilor pentru luna mai. Anunțul a fost dat de directorul Poștei...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
S-a realizat al doilea transplant de rinichi de porc către un pacient uman
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Se dau TOTAL GRATUIT, direct de la UE. Trebuie să depui cererea până pe 30...
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor...
Vestea tristă a momentului pentru Prințul Paul de România. Momente grele pentru descendentul familiei regale
Momente pline de emoție în familia Sterp. Getuța a făcut mărturisiri înduioșătoare despre regretata ei...
Secretul Laurei Cosoi în timpul sarcinii! Cum reușește să se mențină într-o formă de zile...
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce...
Harriet Quimby, prima femeie care a traversat în zbor Canalul Mânecii