Scriitoarea Ela E.H.: „Romanele mele sunt create pentru a atinge sufletele celor ce le citesc”

Redactor:
Simona Tănăsescu
Scriitoarea Ela E.H.: „Romanele mele sunt create pentru a atinge sufletele celor ce le citesc”

Născută în România, stabilită în Marea Britanie de 5 ani, Ela E.H. a reușit să atingă inimile cititorilor prin romanele sale „Iartă-mă că te-am iubit” și „Permite-mi să te mai iubesc puțin”, parte din seria pe care a numit-o „Cum să mă vindec de tine”. Pornind de la clișeul iubirii dintre un șef și subalterna sa, autoarea a surprins cititorul când, pe parcursul romanului, lucrurile păreau a se îndrepta către suferință și nicidecum către finalul fericit, așa cum era obișnuit. Autoarea celui mai citit și cumpărat roman din perioada pandemiei provocată de virusul  Covid-19 răspunde întrebărilor noastre.

Gândul.ro: Bună, Ela! Bine ne-am găsit și mulțumim pentru timpul acordat.

Ela E.H.: Bună ziua! Și eu vă mulțumesc și mă simt onorată.

Gândul.ro: Din punctul tău de vedere, succesul și recunoașterea publicului, în ceea ce îl privește pe scriitorul român, poate fi o realitate sau este doar o ficțiune, născută din dorința fiecăruia, justificată până la urmă, ca opera să îi fie citită de cât mai multe persoane?

Ela E.H.: Aș începe prin a spune că succesul este subiectiv. Pornind de la această premisă, pentru scriitorul român poate fi atât o realitate, cât și o ficțiune. Pentru mine succesul a constat în înțelegerea de către cititor a mesajului transmis în cele două romane. Mi-am setat un target la momentul publicării, care era format din  10 persoane care să se regăsească în romanul meu și să înțeleagă că nu sunt singurele care au suferit într-o asemenea manieră. Vânzarea cărții nu a reprezentat niciodată o țintă. Că ulterior am ajuns să fiu apreciată și promovată de cititori și romanele mele s-au vândut într-un număr așa de mare, într-un timp atât de scurt, a fost o surpriză plăcută. Cititorul român susține și promovează autorii autohtoni, dovada fiind chiar eu.

Un aspect important consider că este şi interacțiunea autorului cu cititorul. Înainte de a ajunge autor, am fost (încă sunt) o mare cititoare. Mi s-a întâmplat să îmi doresc să iau legătura cu un autor român care, prin lipsa comunicării, mi-a demonstrat că sunt nesemnificativă în viața lui de autor. M-am oprit din a mai citi operele semnate sub acel nume. Atunci am învățat cea mai valoroasă lecție, aceea de a menține vie legătura dintre mine și cititor, de a-i oferi locul cuvenit în viața și în inima mea. Este o muncă asiduă, căci raportul este de 1 la 100, poate chiar 1 la câteva mii, dacă volumul are succes. Și nu este deloc ușor ca un singur om să mulțumească, să vorbească, sau să fie prezent în viața fiecărui cititor, dar este o obligație morală. Bineînțeles, condiția primordială este ca opera să fie pe placul cititorului. Altfel, rămâi doar un autor simpatic de pe Facebook…atât!

Revenind la întrebarea ta, aș spune, deci, că succesul și recunoașterea publicului poate fi o realitate care se materializează doar prin muncă multă, prin dăruirea față de cititor, prin dragostea și recunoștința față de acesta. Dacă autorul se așteaptă să publice și să fie suficient, atunci succesul o să fie doar o iluzie. Există și autori care au deja un public, o comunitate înainte de a publica o carte. Sunt oameni care vin din televiziune și care nu au atâta nevoie de interacțiune cu cei ce le citesc opera, dar eu vorbesc strict de autorii care au plecat sau pleacă, ca și mine, de jos.

Gândul.ro: Și acum să intrăm în mijlocul subiectului: doare iubirea?

Ela E.H.: Iubirea nu doare! Doare lipsa iubirii! Am auzit de multe ori sintagma ”mă doare că îl/o iubesc”. Nu, nu te doare că iubești pe cineva, te doare că acea persoană nu te iubește. Ne dor acțiunile, cuvintele, comportamentul oamenilor pe care îi iubim, nu ne doare iubirea simțită pentru ei. Mai apoi, atunci când durerea se manifestă atât de puternic încât să ne influențeze viața trebuie să cercetăm în detaliu, să vedem dacă nu cumva ne doare altceva și durerea radiază către acea iubire, fiind cea mai recentă.

În volumul unu,”Iartă-mă că te-am iubit”, am descris durerea și suferința provocată de lipsa iubirii. În cel de-al doilea volum, ”Permite-mi să te mai iubesc puțin”, am arătat că proveniența lor era adânc îngropată în trecutul protagonistei. Iubirea vindecă, așa cum Feli a fost vindecată prin iubirea celor din jurul ei. Lipsa ei rănește, așa cum ea a fost rănită. Dar, cum am spus și în ultimul volum, un singur om nu este de ajuns să ne pună la pământ. În cazul protagonistei mele, lipsa iubirii părintești a săpat prăpastia suferinței în care a fost aruncată de un străin. Nu străinul este vinovat, ci cei din trecut care în loc de a pune ”cărămizi” care să ne înalțe către fericire, au săpat până și în temelia pe care am primit-o de la viață.

Gândul.ro: Din punctul tău de vedere, exprimat în cele două titluri ale tale, ce au în continuare un succes de-a dreptul fulminant, cum ai defini iubirea – un sentiment ce îți înalță sufletul sau ca o dependență față de un drog de care, mai mult sau mai puțin, cu toții avem nevoie?

Ela E.H.: Aș vrea să clarific un lucru. A fi îndrăgostit diferă de a iubi pe cineva. Există oameni care se îndrăgostesc de foarte multe ori și nu ajung să iubească niciodată. Există, însă, oameni care nu au fost îndrăgostiți de cineva și totuși au realizat că iubeau acea persoană abia după ce a plecat din viața lor. Bineînțeles, aceasta este strict opinia mea. Ambele pot fi considerate un drog, dar cu efecte diferite şi ambele nasc sentimente  ce ne înalță sufletul, dar într-un mod diferit. Personal, consider că îndrăgosteala este zgomotoasă, oarbă și tulbure, în timp ce  iubirea este pură, clară și rațională.

În romanul ”Permite-mi să te mai iubesc puțin” am asemănat iubirea cu floare de mac. Există un soi de mac din care se pot extrage droguri cu efecte halucinogene și un altul care este folosit pentru proprietățile sale calmante.

Când vorbim de a ne îndrăgosti, vorbim de un drog, literalmente. Toate simptomele specifice momentului în care ne îndrăgostim, precum fluturii în stomac, palpitațiile, starea de euforie, umezeala palmelor, insomnia, lipsa poftei de mâncare, etc,  se explică prin faptul că în acea perioadă creierul secretă un mix de substanțe chimice, precum dopamina, oxitocina, adrenalina, epinefrina, ce produc aceste reacții fizice în organism. Când suntem îndrăgostiți, suntem vizibili și exteriorizați. Când iubim, totul se petrece mult mai adânc în interiorul nostru, simţim nevoia de intimitate.

Pentru a nu mă îndepărta foarte tare de la subiect, aş spune că da, a ne îndrăgosti reprezintă un drog de care am vrea să fim dependenți. Din păcate, dar și din fericire, efectul acestui drog nu este permanent. Drogul iubirii este însă diferit, el nu produce reacții vizibile atât de puternice, dar efectul este unul de foarte lungă durată. Nu poți rămâne îndrăgostit toată viața, dar poți iubi o viață întreagă.

Gândul.ro: Revenind la primul tău roman – Iartă-mă că te-am iubit – el surprinde părțile, suferințele ascunse ale iubirii. Cât de greu i-a fost personajului tău să lupte cu demonii iubirii și cum crezi că această luptă se duce în realitatea noastră, a fiecăruia dintre noi?

Ela E.H.: Exact cum am menționat și anterior, atât personajul feminin, cât și cel masculin, se luptă cu demonii născuți din lipsa de iubire. Am să fac o paranteză și am să spun că în primul volum veți observa că Alexandru nu a primit niciun strop de iubire din partea Feliciei. Toată ”iubirea” s-a manifestat puternic în interiorul ei. Pentru că, fiind îndrăgostită, protagonista a reacționat așa cum se întâmplă și în realitate: pueril, derutant. Cred că mulți am fost îndrăgostiți și ne amintim cât de prostănaci păream în fața omului pentru care inima părea să lucreze suplimentar. Dacă îndrăgosteala nu este reciprocă, comportamentul acesta este sancționat de cel neatins de efectele ei.

Cu toate acestea, în volumul doi am atras atenția asupra faptului că trebuie să ne asigurăm că această îndrăgosteală duce către iubire și nu către obsesie. Că este reală și nu este doar o proiecție a minții noastre, născută din frica de singurătate, de abandon sau din nevoia acută de a ne simți iubiți, doriți. De multe ori, copilul pleacă ”de acasă” cu lacune de iubire pe care încearcă să le umple la maturitate, așa cum a fost în cazul Feliciei. În alte cazuri, precum cel al lui Alexandru, lipsa iubirii părintești a dus la o dezvoltare greșită a percepției față de iubire. Revenind, așa cum spuneam anterior, iubirea nu naște demoni. Lipsa ei îi produce în mintea și în sufletul nostru și ajung să se înfrupte cu iubirea din noi. A fost o luptă foarte grea pe care nu am vrut să o menajez deloc, chiar dacă știam că este posibil ca ea să nu fie înțeleasă, ba chiar blamată acea suferința ”nefondată” a protagonistei. Și realitatea este la fel. Lupta este cruntă, neînţeleasă, uneori nedreaptă și de lungă durată.

După citirea volumului doi, ”Permite-mi să te mai iubesc puțin”, o cititoare mi-a scris că nu se mai aștepta ca Feli să sufere și acolo. Am zâmbit! Oamenii cred că vindecarea și amorțirea rănilor sufletești este același lucru. Vindecarea este un proces de lungă durată care are nevoie, de cele mai multe ori, de ajutor specializat. Amorțirea suferinței este diferită. Ca să înțelegeți ce spun, deși poate nu este exemplul cel mai potrivit, atunci când avem o durere de măsea, putem amorți durerea prin calmante, dar pentru a o vindeca avem nevoie să mergem la dentist, nu ne putem trata singuri acasă. Degeaba tratăm efectele dacă nu știm cauza durerilor noastre. Este necesar să găsim aceste cauze, să le tratăm și abia apoi putem vorbi despre vindecare. Altfel, o sa  să fie prea mulți cei care spun: ”Chiar dacă fața mea zâmbește, sufletul plânge”, trăind exact acea amorțeală a suferinței şi îndepărtându-se din ce în ce mai tare de vindecare.

Gândul.ro: Consideri că această carte a ta ar putea vindeca suferințele celor mai mulți cauzate de dragoste?

Ela E.H.: Nu există un medicament-minune, precum nu există nicio carte- vindecătoare, din păcate. Cărțile mele nu vindecă, ci luminează drumul către vindecare. În ambele volume am accentuat necesitatea și importanța consilierii psihologice. Avem nevoie să ne eliberăm sufletele și mintea, sa le curățăm, așa cum avem nevoie de un duș pentru a ne curăța trupul. Din păcate, în România, mersul la psiholog este înțeles total greșit. Există un stigmat de care oamenii se feresc. Am să spun asta, deși este posibil ca mulți să fie deranjați. A merge la psiholog nu înseamnă că ești nebun, ci suficient de sănătos încât să conștientizezi că ai nevoie fie de eliberarea din vârtejul vieții de zi cu zi, fie de ajutor pentru rezolvarea problemelor interioare.

Și nu pot să nu zâmbesc gândindu-mă că sunt mulți cei care vor spune că nu au o problemă. Am spus asta și în volumul doi, mersul la psiholog ar trebui să fie precum revizia tehnică a mașinilor. De ce ne-am îngriji de trup, dar ne-am neglija mintea și sufletul, temându-ne de judecata altor oameni. Să nu uităm că cele mai multe boli sunt provocate de stres, dar oamenii ajung să trateze efectele și nu cauza. Dacă nu există posibilitatea financiară pentru a merge la psiholog, atunci, pentru cei care cred în Dumnezeu,  spovedania ne ajută măcar la eliberare, dacă nu și la vindecarea totală. Am putea menţiona şi prietenii ca un bun ajutor pentru eliberarea gândurilor apăsătoare, dar trebuie să fim foarte atenţi cui ne încredințăm durerile, ca ele să nu se transforme în slăbiciuni de care alţii să se folosească pentru a ne răni mai tare.

Altfel spus, dacă nu tratăm o rană, măcar să o menținem curată pentru a nu se infecta și a ne cauza probleme și suferințe mai mari. O altă mare problemă este legată de experiența avută cu psihologul. Am avut oameni care mi-au scris și mi-au explicat că au mers la psiholog, dar nu i-a ajutat cu nimic. Suntem oameni și avem nevoie să rezonăm cu credințele, ideile, concepțiile celorlalți. „Studiaţi” psihologul la care doriţi să mergeţi pentru a vă asigura că rezonaţi. Din păcate, dacă pacientul nu rezonează cu psihologul terapeut, nu există niciun beneficiu pentru niciunul dintre aceștia. Nu cred că ne oprim din căutarea unui medic specialist pentru tratarea altor boli, căutăm până îl găsim pe cel mai bun, cel cu care rezonăm. Așa ar trebui să fie și cu găsirea unui psiholog care să ne ajute.

Gândul.ro: Te întreb acum nu ca autor, ci ca om, ca spectator, dacă vrei, al vieții de zi cu zi. Cine consideri tu că are capacitatea de a iubi mai mult – o femeie sau  un bărbat?

Ela E.H.: Eu cred că aveam aceeași capacitate de a iubi, ne naștem cu ea, dar poate fi modificată în funcţie de experienţele trăite. Și apoi, aș întreba ce înseamnă mai mult… Ne comportăm diferit? Poate că da! Nici nu cred că va exista vreodată un răspuns științific la această întrebare. Ar însemna să fie testată toată populația omenirii, în mai multe momente ale vieții, pentru a emite o concluzie viabilă. Desigur, există numeroase cercetări privind acest aspect, dar niciuna nu poate oferi un răspuns general valabil, având la bază un eșantion mult prea mic pentru a putea generaliza rezultatul. Personal, cred că femeile și bărbații au o capacitate „generală”  de a iubi, de a suferi și de a se vindeca, ce ajunge să aibă aspecte particulare pe parcursul vieţii.

Gândul.ro: Continuarea poveștii dintre Feli și Alexandru, pe care ai denumit-o Permite-mi să te mai iubesc puțin, este un roman dedicat într-un fel celor care nu doar că au suferit din iubire, dar se tem și de implicațiile ei. Oprindu-ne un moment asupra implicării fiecăruia într-o relație, crezi că oamenii, în realitate, trăiesc sau au aceleași sentimente precum cei doi protagoniști ai tăi?

Ela E.H.: Într-adevăr, am menționat faptul că este un roman destinat și celor ce se tem de implicațiile iubirii, bazându-mă pe ideea că după o suferință oamenii tind să fugă de iubire și de  implicațiile ei. Unii ajung să aibă relații, să își întemeieze familii, fără a-și permite să își iubească și partenerii de cuplu, căci le e teamă de o nouă durere. Și, atunci, preferă să sufere doar pentru cel ce deja s-a instalat în castelul suferinței din inima lor, nepermițând altcuiva să le mai atingă sufletul. Asta s-a întâmplat și cu protagonista romanelor mele. Revenind la întrebarea dvs, consider că este imposibil ca cineva să descrie totalitatea trăirilor și sentimentelor celor din jur. Suntem diferiți, avem concepții diferite. Intensitatea și modul de manifestare a sentimentelor este diferit pentru fiecare în parte. Mai mult, implicarea într-o relație, în realitate, poate fi exact opusul poveștii din cărțile mele. Poate că bărbatul ajunge să fie cel implicat, cel care iubește și suferă, în timp ce femeia este neatinsă de iubire, de trăiri.

Gândul.ro: Se spune despre romanele tale că sunt atipice. De ce?

Ela E.H.: Romanele mele sunt atipice și greu de încadrat într-un gen literar. Unii ar spune că scriu beletristică, alții că se aseamănă mai mult cu cărțile de dezvoltare personală. Romanele mele nu se încadrează perfect în niciunul dintre aceste genuri. Eu îmbrac sentimente în ficțiune și, totodată, dezbrac realitatea de ficțiune. Când vorbim despre scriere, vorbim nu doar despre talent ci și de multă muncă. Există anumite tehnici de scriere (fișe de personaje, schelete etc) care ajută la transformarea unor simple cuvinte în literatură. Eu nu mă folosesc de aceste tehnici, ci scriu liber. În schimb, munca mea se regăsește în cercetarea ce stă la baza romanelor, în discuțiile cu oamenii. Mă concentrez mai mult pe descrierea interiorului uman și mai puțin pe descrierea ”exteriorului”. Îmi place să descriu stări, trăiri, gânduri  cât mai aproape de realitate și mă concentrez foarte puțin pe descrierea locurilor, peisajelor etc.

De asemenea, romanele mele sunt create pentru a atinge sufletele celor ce le citesc. Nu mă interesează aprecierea tehnică a scrierilor mele, ci felul cum ajung, sau nu, să fie trăite și simțite de cititori. Cum am spus și în volumul doi , ”nu mă consider a fi un scriitor ce țese povești literare, îmbrăcate în descrieri frumos conturate și acțiuni bine definite. Sunt doar un om ce pictează pe pânza realității bucăți din sufletele celor ce mi-au îngăduit să le privesc”.

Gândul.ro: Care este pentru tine, autor, momentul cheie al poveștii de la cap la coadă?

Ela E.H.: Dacă  trebuie să aleg un singur moment, aș spune că acela se regăsește în volumul ”Permite-mi să te mai iubesc puțin”, fiind începutul capitolului 16 unde protagonista  reușește să se elibereze de „tinichelele” suferințelor grele și zgomotoase ale trecutului, ajungând să îi vorbească vieții, fără a mai accepta orice vine din partea acesteia.

Gândul.ro: Cărui motiv se datorează succesul acesta nebun de frumos al cărților tale?

Ela E.H.: Este foarte greu de răspuns la această întrebare. Probabil unul dintre motive este cel prezentat anterior, faptul că romanele mele reușesc să atingă sufletele celor ce le citesc, că descriu foarte bine realitatea trăirilor. Sau, poate, faptul că mulți s-au regăsit în subiectul romanelor mele. Desigur, există și critici, nu doar laude. Asta este absolut firesc pentru orice roman. Eu ating anumite teme subtil și nu toți înțeleg sau preferă stilul meu de scriere. Este posibil să greșesc, crezând asta doar pentru că este ceea ce îmi doresc să fie. Îmi pare rău, nu știu să vă ofer un răspuns clar și aș ruga cititorii să mă ajute cu răspuns la această întrebare.

Gândul.ro: În cărțile tale, fiecare capitol începe cu o scurtă poezie dedicată în general oamenilor plecați peste hotare și dorului permanent de țară. Știm că de câțiva ani buni tu locuiești în UK, unde se află o comunitate nu doar mare, ci și frumoasă de români. Crezi că succesul tău, într-o oarecare măsură, se datorează și lor, în calitate de primi cititori ai poveștii tale?

Ela E.H.: Este foarte greu de stabilit cine sunt primii cititori ai poveștii mele. Chiar și ajungând să determin acest lucru, el nu are o importanță atât de mare. Cititorii, indiferent dacă au fost primii sau ultimii, indiferent unde se află, indiferent dacă au fost dezamăgiți sau încântați de scrierea mea, au toți aceeași importanță pentru mine. Fiecare în parte a contribuit la succesul cărților mele.  În ceea ce privește poeziile, am combinat proza cu versurile în ambele romane. În volumul ”Permite-mi să te mai iubesc puțin” am atins și tema suferinței provocată de viața în străinătate. Poeziile despre străinătate și dorul de România nu sunt pentru cei de peste hotare, ci despre ei. Am vrut ca cei din țară să înțeleagă că, undeva, în inimile noastre, iubirea pentru acasă este vie, iar suferința uneori cruntă.

Într-adevăr, locuiesc de 5 ani în Marea Britanie și consider că indiferent cât de bine îți este financiar, nimic nu poate compensa lipsa prietenilor rămași acasă, a familiei, a obiceiurilor sau limbii materne. Românii duc cu ei dorul ăsta de România, indiferent în ce limbă încearcă să-l explice. Ținând cont că volumul doi a fost scris în perioada de pandemie, am simțit să scriu despre acest dor mai mult decât aș fi făcut-o, poate, dacă nu trăiam o asemenea perioadă dificilă. Pentru că acest Covid ne-a mărit distanța de casă. Brusc, nu ne mai despărțeau doar 3 ore de România, ci aproape 2000 de km și  o durată de timp imposibil de prevăzut la acel moment. Nu poți să-ți negi rădăcinile, indiferent de ceea ce ai ajunge sau ce ai trăi într-o altă țară.  Am trăit în România, deci e normal ca România să trăiască în noi.

Gândul.ro: Ai putea face în acest moment sau crezi că există o diferențiere între cititorul român aflat acasă și cel plecat peste hotare?

Ela E.H.: Aș spune că nu există, privind și din perspectiva mea de cititor. Toți suntem români și toți citim și în limba română. Pe de altă parte, există o mică posibilitate ca cei din diaspora să fie mai activi în mediul online decât cei care se află în țară. Asta se poate datora și faptului că noi, cei din străinătate, suntem într-un anume fel dependenți de mediul online. Este aproape singurul mod prin care putem ține legătura cu cei de acasă. În orice caz, indiferent de țara în care se află, românii citesc foarte mult!

Gândul.ro: În privința publicării, ce planuri ai pe viitor? Ne promiți o nouă poveste semnată Ela E.H.?

Ela E.H.: Înainte de a publica volumul doi, am anunțat că este ultimul roman pe care intenționez să îl public. Reacția cititorilor m-a făcut să îmi schimb decizia. Am realizat, citind mesajele de dezamăgire și de încurajare, că am o datorie morală față de cei care mi-au fost alături din postura de cititori. Așa că am nevoie de o mică pauză acum, dar revin cu un nou roman în 2021. Tot ce pot spune este că va avea tot iubirea în centrul său, dar va aborda și alte teme față de cele abordate în cele două romane deja publicate.

Gândul.ro: Îți dorim mult succes! Apreciem toate cuvintele frumoase!

Ela E.H.: Eu vă mulțumesc pentru acest minunat interviu! A fost o plăcere să răspund întrebărilor tale. Vă rog să-mi permiteți să adresez un mesaj și cititorilor mei: ”Dragii mei cititori, vă mulțumesc pentru tot ceea ce îmi sunteți! Cu dragoste și recunoștință, Ela E.H.”

Dacă doriți să discutăm despre cărți sau activitatea voastră din domeniul literar, dacă aveți o carte pe care vreți să o prezentăm, acestea fiind publicate în rubrica Gânduri printre cărți, nu ezitați să ne trimiteți un mesaj pe adresa de e-mail – [email protected] , care să conțină numele și un număr de telefon, precizând în subiect – în atenția Simonei Tănăsescu și Alinei Dinu.

Ce a păţit în ultimele zile din viaţă fratele lui Florin Salam! S-a stins în...
FOTO. Imagini incendiare cu Mirela Vaida de acum 15 ani! Atunci nu era vedetă şi...
Ce fac musulmanii în noaptea nunţii, în dormitor. Tradiția care a șocat întreaga lume
Calendar Ortodox 26 septembrie 2020. Trebuie să spui „La mulți ani”. Cruce neagră azi
FOTO. Daniela Crudu, într-o lenjerie intimă sumară! Fanii au lăudat trupul care se vedea complet
De ce nu votează Raed Arafat la alegerile locale 2020. Puțini ar fi bănuit că...
Baronii PSD care îşi joacă ultima carte la alegerile locale de duminică
Se întâmplă în România. Zilieri angajați să culeagă cânepa de pe o plantație de șase...
Ce a păţit în ultimele zile din viaţă fratele lui Florin Salam! S-a stins în...
Ce fac musulmanii în noaptea nunţii, în dormitor. Tradiția care a șocat întreaga lume
Descoperire de PROPORȚII! Au reconstruit fața unei MUMII și au răsturnat tot ce știam despre...
Apel disperat din Italia! Moaștele papei Ioan Paul al II-lea au fost furate. Polițiștii sunt...
Horoscop Neti Sandu 26 septembrie! Vin bani cu nemiluita
Arafat a făcut ANUNȚUL ȘOC! Ce se va întâmpla iarna asta în România
Poți face infarct de la prea multă bucurie? 5 cauze mai puţin cunoscute ale infarctului...
Descoperă România cum nu ai mai văzut-o. Destinaţii de vacanţă magice la doi paşi de...
„Elveţia României”: locurile unde se află cele mai frumoase şase sate din România pe care...
Inchide