Scriitorul Andrei Mazilu: „Când scrii cu patos și dorință, se simte de la primele rânduri”

Redactor:
Simona Tănăsescu
Scriitorul Andrei Mazilu: „Când scrii cu patos și dorință, se simte de la primele rânduri”

Șerban Andrei Mazilu s-a remarcat pe piața de carte din Statele Unite ale Americii cu romanul său de debut The Angellove Society: Crux, publicat în 2013, urmat de nuvelele Magic and Madness și Limbo, aflate în acelaşi univers narativ. Motivat să scrie și în limba română, Andrei a publicat în 2015 romanul dark fantasy Anotimpul pumnalelor, care s-a dovedit a fi un succes de critică și public. În acelaşi timp, alături de Andreea Sterea, a înființat editura Crux Publishing, hotărâți amândoi să promoveze autorii români contemporani și să creeze o comunitate de cititori activi, implicați și deschiși către literatura română actuală.

La scurt timp după Anotimpul pumnalelor a urmat o continuare – Jocul necromanților, un roman la fel de bine primit, conturând astfel universul Voss. Andrei nu este numai scriitor, însă. Ca membru fondator al editurii Crux Publishing și promotor cultural, Andrei Mazilu s-a implicat în evenimente de promovare a lecturii și a scrierii creative (organizând cursuri și ateliere), este un invitat frecvent în reviste culturale ca publicist și a contribuit alături de Andreea Sterea și scriitorul Oliviu Crâznic la traducerea textelor clasice publicate de Crux Publishing în antologia Metamorfoze. Astăzi discutăm cu Andrei, încercând să aflăm cum se ”vede” viața de scriitor, co-fondator de editură și promotor cultural prin ochii unui tânăr care a revoluționat piața de literatură fantastică.

Gândul: Mulțumim, Andrei, că ne-ai acordat acest interviu!

Andrei Mazilu: Eu îți mulțumesc, sunt onorat!

Gândul: Andrei, tu ți-ai început cariera de scriitor în timp ce aveai o carieră ca ofiţer de marină. Chiar dacă acum nu mai profesezi, spune-ne cum s-au împăcat la vremea lor ofițerul de marină comercială și scriitorul? A influențat în vreun fel navigația literatura dark fantasy pentru care ești cunoscut publicului român?

Andrei Mazilu: Nu s-au împăcat, ăsta fiind și unul din motivele pentru care am renunțat să profesez… Hai să spunem că vaporul este un mediu închis, în care circulă aceeași informație, de același fel, și orice factor diferit perturba „armonia” și colectivul. Am rezonat cu puțini oameni și experiența mi-a influențat foarte vag scriitura; am folosit pe alocuri termeni din marinărie și m-au ajutat câteva nopți înstelate și tăcute, dar prea puțin pentru a spune că întreaga experiență a avut un real impact.

Gândul: Activitatea ta literară se deosebește de cea a altor autori români contemporani prin faptul că tu ai debutat direct în limba engleză în Statele Unite. Cum au fost primite romanul și nuvelele tale în S.U.A. și de ce te-ai oprit din a mai publica peste hotare?

Andrei Mazilu: Sincer să fiu, nu-ți pot spune pentru că nu știu. Am publicat cu o editură mică, care mi-a trimis (în 5 ani de contract) un singur raport de vânzări, după primele 6 luni, și niciun cent din drepturile de autor. Trecând din nou, de curând, peste textele respective, am identificat destul de multe greșeli, deci n-aș crede că am avut fani despre care nu mi s-a spus nimic. Motivul pentru care nu am continuat cu să public acolo este aceleași pentru care mare parte din scriitorii Crux Publishing ne-au ales pe noi: o experiență negativă în ce privește relația cu editura. Mai mult, romanul meu în limba maternă a avut un succes mai mare decât mi-am imaginat, m-am reorientat în a promova literatura și scriitori locali – prioritățile s-au schimbat.

Gândul: În 2014, împreună cu Andreea Sterea, ai început o adevărată ”luptă” pentru a promova scriitorii români contemporani, pentru a ajuta autori aspiranți să se afirme și pentru a ”scoate” volume semnate de aceștia pe piața de carte internațională. A fost greu să vă îndepliniți aceste obiective? Cum e acum, după mai bine de cinci ani?

Andrei Mazilu: S-a… instalat, cumva, o viziune distorsionată în legătură cu anumite lucruri din societatea noastră. De câțiva ani, întâlnesc oameni care mă laudă pentru că citesc sau scriu corect, pentru că am o pasiune pentru artă sau pentru că îmi pasă de cei din jur și vreau să promovez talentul și educația. Astea sunt lucruri pe care eu le văd a fi normale, naturale, astfel că mă amuză când alți oameni din domeniu consideră că noi am realizat ceva extraordinar. Nu-mi pare o luptă, un efort sau… spune-i cum vrei, să îți faci treaba ca un profesionist, să îți respecți angajamentele atât față de scriitori, cât și ceilalți oameni implicați în tipărirea unei cărți; mi se pare ceva de bun simț. Și mă miră – sincer – că după cinci ani încă mai îmi este dat să întâlnesc scriitori care au fost dezamăgiți de editurile cu care au publicat.

Mi-aș fi dorit să realizăm mai mult de-atât, să fi putut avea o echipă mai mare, cu oameni specializați în domeniile la care eu și Andreea nu ne pricepem atât de bine, dar consider că suntem totuși puternici, mai ales în condițiile date, numai prin faptul că ne continuăm activitatea normal, că avem cititori fideli și că scriitorii debutanți continuă să ne caute, în timp ce veteranii ne rămân loiali. Pe această cale, vreau să le mulțumesc câtorva oameni care sunt aici cu noi în ciuda tuturor obstacolelor și care ne-au acordat (și încă ne acordă) votul lor de încredere: Oliviu Crâznic, Ana-Maria Negrilă, George Cornilă, Mircea Țara, Ștefan Bolea, G. P. Ermin, Anamaria Bancea și mulți, mulți alții.

Andreea – trebuie să spun – este motivul pentru care Crux Publishing încă există și funcționează eficient, și nu voi înceta niciodată să o laud și să-i recunosc meritele, și indubitabil faptul că suntem prieteni de atât de mulți ani a ajutat enorm editura și dinamica noastră.

Gândul: În afară de volumele în limba engleză, ai devenit cunoscut publicului român în 2015 și respectiv 2016 pentru volumele Anotimpul pumnalelor și respectiv Jocul Necromanților, ambele parte a seriei Cronici din Voss. În plus, în antologia Metamorfoze, ai și o povestire care leagă acțiunea acestor romane. Ai timp să ne introduci puțin în Voss și să ne spui mai multe despre lume, personajele pozitive, anti-eroii și personajele negative care populează arhipelagul Voss?

Andrei Mazilu: Sigur, deși mi-e întotdeauna dificil să povestesc pe scurt despre Voss… Am vrut să scriu un fantasy… real. Nu cu elfi luminoși și buni, și nici cu adolescenți care sunt adevărați maeștri în magie doar pentru că așa s-au născut, ci niște cărți fantastice pentru adulți; imaginează-ți lumea pe care o cunoști, dar într-o variantă retro-future, în perioada victoriană: zepeline, animatroni, lorzi și domnițe, pumnale și pistoale, și peste toate presărată puțină magie neagră, asasini cu puteri speciale, niscaiva vârcolaci zombi și un zeu Moarte nepăsător și rece.

La fel ca și în viața de zi cu zi, majoritatea personajelor nu sunt nici rele, nici bune, ci doar niște muritori ce trebuie să se adapteze problemelor pe care le întâmpină. În Voss nu există „Bine”, există doar nuanțe de moralitate și totul se petrece sub motto-ul „Întotdeauna poate fi mai rău”, dar asta nu ar trebui să-i descurajeze pe cei care preferă un „happy end” – garantez că finalurile cărților vor satisface suficient încât să nu existe obiecții. Există o evoluție a personajelor (bune și rele), o poveste de dragoste, o lecție despre manipulare și manipulatori, despre destin, despre alegeri… Vreau doar să concluzionez cu un fapt real: în cinci ani de când există pe rafturi Anotimpul, nu am primit nicio recenzie negativă.

Gândul: Hai să vorbim acum și mai concret despre volumele Anotimpul pumnalelor și Jocul necromanților, cu care ai devenit cunoscut cititorilor contemporani de literatură fantastică. De ce fantastic întunecat, horror și supranatural? Cum funcționează mintea unui astfel de scriitor?

Andrei Mazilu: (râd) Întrebarea mi-a amintit de reacția maică-mii care, după ce a ajuns la anumite pasaje cu violență grafică, m-a întrebat dacă eu chiar simt / îmi doresc lucrurile alea. Este ficțiune și, dacă ai întreba-o pe Andreea (care a terminat facultatea de psihologie), ți-ar spune că horror-ul și violența în scriitură sunt un mod sănătos de a-ți „exorciza demonii”.

Mai mult de-atât, cum ziceam, am vrut ca poveștile să fie transpuse pe hârtie într-un mod cât mai credibil, fără a cenzura (prin cuvinte frumoase sau omisie) părțile dure. Am ales fantasticul întunecat pentru că, sincer vorbind, în perioada respectivă exista o suprasaturație de fantasy și young adult (confundat cu fantasy) – vezi seria Twilight, Divergent, Mortal Instruments și mai-recentul Mortal Engines. Nu spun că sunt sau au fost rele, dar cred că există un public matur (în care mă și încadrez de altfel) care își dorește să citească și să empatizeze cu eroi maturi, probleme reale și soluții credibile. Și da, recunosc, am avut întotdeauna o fascinație pentru monștri, în special vampirii, pe care seriile respective le-au desenat publicului într-o lumină prea blândă.

Gândul: Romanele tale discută – mai mult sau mai puțin subtil – despre jocuri politice, intrigi, economie și societate. Mai mult, ai construit în detaliu un sistem religios unic. Povestește-ne despre aceste lucruri dar nu din perspectiva ta de scriitor, ci din perspectiva personajului tău preferat din seria Cronici din Voss! (nu uita să ne spui în câteva rânduri cum îl cheamă, cine e, ce face și de ce e personajul tău preferat).

Andrei Mazilu: În mod paradoxal, pentru că probabil mulți s-ar aștepta să îl aleg pe eroul seriei – Aendo Assermore, personajul meu preferat este Foxley Quinn, șeful celei mai puternice găști de bandiți și hoți din Voss, și un nihilist-hedonist absolut. Probabil (tocmai!) pentru că nu îi pasă de religie, nu crede în zei, nu dă doi bani pe reguli, este bisexual, cartofor, complet lipsit de compas moral și perfect împăcat cu dragostea față de toate plăcerile vieții – îmi place pentru că este manifestarea tuturor lucrurilor pe care societatea (noastră și a lor) le consideră a fi tabu. Acestea fiind spuse și Foxley fiind mai mult inteligent decât înțelept, nu ar avea o părere bine argumentată despre planurile complicate ale celor ce fac jocurile în Arhipelagul Voss. Știu sigur că, prin prisma lui, religia Triumviratului este absurdă – atât în teorie, el fiind amoral, cât și în practică, obișnuit fiind cu ipocrizia celor ce se cred sfinți. Și față de politică… Ei, la fel ca și noi, nu e deroc mirat de corupție și minciună – este, din contră, perfect adaptat unei societăți resemnate cu astfel de lideri.

Gândul: Motto-ul romanelor tale pare a fi ”Întotdeauna există un rău mai mare.” Vrei să dezvolți puțin această idee? Consideri că este valabil și pentru viața reală?

Andrei Mazilu: Absolut, deși probabil mi-am pus deja singur eticheta de „negativist”. Nu sunt și nici „realist” nu mi-aș spune, ci doar un om normal ce a aflat singur că legile lui Murphy sunt cât se poate de valabile. Probabil cu toții am trecut prin greutăți pentru ca, la scurt timp după, să ne lovim de altele mult mai mari. Poate că în Voss lucrurile sunt exagerate, dar sunt convins că nu imposibile, ba chiar probabile. Am fost avertizat să nu intru în politică, deci… las singuri cititorii să tragă concluziile.

Gândul: Care crezi că este secretul Cronicilor din Voss? Cum de continuă aceste romane să se vândă atât de bine?

Andrei Mazilu: Andreea ar spune (în glumă) că datorită copertelor (atât cele vechi, cât și cele noi, realizate de minunatul Tudor Popa). Eu… nu știu sigur. Poate că am avut mai multă dreptate și într-adevăr există un segment mare de cititori care își dorește un roman fantastic în care detaliile nu se opresc la scenele de violență, sex sau provocări morale. Cu siguranță recenziile – unele dintre ele extrem de laudative (le mulțumesc din suflet celor care s-au obosit să le scrie!) – ajută vânzării unor cărți în care am investit atât de mult sufletește. Și poate chiar acest detaliu din urmă: faptul că le-am scris cu patos și dorință, iar asta se simte de la primele rânduri.

Gândul: Îți mulțumim, Andrei, și sperăm să te recitim cât mai curând!

Andrei Mazilu: Mulțumesc și eu!

Dacă doriți să discutăm despre cărți sau activitatea voastră din domeniul literar, dacă aveți o carte pe care vreți să o prezentăm, acestea fiind publicate în rubrica Gânduri printre cărți, nu ezitați să ne trimiteți un mesaj pe adresa de e-mail – [email protected] , care să conțină numele și un număr de telefon, precizând în subiect – în atenția Simonei Tănăsescu și Alinei Dinu.

ŞOC total la CFR Cluj. Dan Petrescu începe cursa pentru supremaţie şi aduce alţi doi...
Ce a pățit un bucureștean după ce a fost într-un bordel și a făcut amor...
FOTO. Nicoleta Luciu, cel mai fierbinte pictorial! Imaginile tinereții într-o decapotabilă din piele
FOTO. Transformare ireală: așa arată unul dintre cei mai renumiți cântăreți români, la 60 de...
ULTIMA ORĂ! Ce se întâmplă acum cu Dincă. Este strigător la cer. Părinții fetelor ucise...
Mărturiile unui spion: Nu este ce se vede la televizor. La televizor îl vedem pe...
Orașul cu nume „cancerigen” și-a ales un nou nume. Investitorii și turiștii fugeau de el
Ce a pățit un bucureștean după ce a fost într-un bordel și a făcut amor...
Cântăreață din România, mesaj sfâșâietor de pe patul de spital: “Rugați-vă cu mine”
Cristofor Columb a fost EXHUMAT! Cine era de fapt MARELE explorator. Istoria Americii nu va...
S-a aflat cel mai ascuns secret al lui Ceaușescu. Strategia lui avea să aducă sfârșitul....
De ce s-a căsătorit Nicu Ceaușescu cu Elena lui Briceag, de fapt. Secretul dictatorului s-a...
Când sunt Moşii de toamnă 2020 şi ce se dă de pomană în Sâmbăta Morţilor
Ai unul dintre aceste simptome? Atunci ești considerat suspect de COVID-19
Un business care explodează în România. Nimeni nu credea că se va schimba atât de...
Ţara europeană care intră din nou în blocaj total din cauza pandemiei. Autorităţile au hotărât...
Inchide