GÂNDURI, episodul 44

De ce stăm pe loc și nu progresăm?

Zic să deschid subiectul, poate conversăm.

Eu cred că se-ntâmplă fiindcă ne aflăm

Între 2 lumi și nu am știut să luăm

Ce-i mai bun din ele. Am luat ce-i mai rău.

România, în cei 29 de ani, pe drumul său

De la comunism la capitalism a încercat

Să recupereze cât se poate față de vestul civilizat.

În teorie, am făcut trecerea,

În practică, îmi pare rău să vă stric petrecerea

Dar eu cred că suntem în mare căcat,

Doar că acum e mai cosmetizat și stilizat.

Capitalismul nu dă 2 bani pe tine,

Decât dacă faci ceva extrem de bine

Și se pot face bani din aptitudinile tale.

E care pe care, e „Nu-mi sta în cale!”

E business, e fără scrupule

La modul „Ești tare, ai câștigat lupule!”

Noi ce am luat? Doar părțile nasoale.

Nu dăm doi bani pe om și condiții sociale,

Dar nu creăm nici condiții materiale.

Încă marcăm, ca în comunism,

Un fel de normă îndeplinită de un singur organism.

Capitaliștii ăia fără suflet măcar încurajează performanța.

Cine-i cel mai bun își câștigă siguranța.

Și la ei există nepotism gen „hai să te bag aici”

Dar e de la sine înțeles că după ce te bag tre’ să fii brici.

La noi te bag pentru că i-am promis

Lu’ nea’ Gigi că te bag

Și, deși ești prost grămadă, nu-mi retrag

Cuvântul, te țin chiar dacă tu ne pierzi bani grav.

Important e că am promis să ai funcție,

Să nu fii un „sclav”.

De aia noi nu vrem să fim cel mai bun- ceva

Ci doar suficienți cât să intrăm undeva.

Nimeni nu e motivat să iasă din mediocritate

Pentru că nu despre asta-i vorba la noi în societate.

Noi vânăm funcția, nu performanța,

Pentru că ne bazăm tot pe stat să încline balanța.

Cumva tot ca în comunism…

Toți vor să fie doctor, medic, avocat,

Pentru că aici e loc de manevră la stat.

Și nu contează cât de bun ești

Ci cum te-nvârți și cu cine vorbești

Și nu e important dacă poți să crești,

Ci cât, cum și de unde poți să ciupești.

Sportul nostru național este combinația,

De aia fentăm tot, avem imaginația.

La noi toți vor aplauzele și adulația,

Da’ pe nimeni nu interesează drumul și prestația.

În job-urile de serviciu clienți, sau în cele comerciale

Nu avem bonusuri pentru realizări profesionale.

Angajatul lunii, primă pentru excelență,

Respect pentru drepturi și o minimă decență.

Și atunci ce motivație să aibă un casier,

Un chelner, un vânzător sau un curier?

Nici una. Banul e același, la limită și mereu la fel

Iar viața-i lungă când nu-ți place și n-ai nici un țel.

De aia sunt toți acri. N-au unde să crească.

Tre’ să se obișnuiască că așa tre’ să trăiască.

La fel în domeniile care necesită înclinații mari,

Ani mulți de studiu, dedicație și har.

Dacă inovezi, n-ai unde să te duci.

Dacă cercetezi, mai bine nu te apuci.

Nu contezi, progresul nu contează.

Deci la noi capitalismul doar se mimează.

Competiția aia care naște performanță și progres

E înlocuită de statul pe loc, care duce la regres,

La monopol și baroni care se întâlnesc la congres

Și își arată supunerea față de cel ales.

Normal că pleacă 400 de români pe zi.

Suntem exact unde nu am fi vrut a fi.

V-am mai explicat în episodul 7 că suntem pe locul 2

La emigrat, din date pe 1 e Siria, țară lovită de război.

Iar noi

Suntem loviți de propria neputință

Într-un fel, comuniști fără propria știință

Și cu cât ignorăm și îndurăm umilința

Cu atât avansăm în a ne pecetlui sentința

Competiția nu există, progresul e blocat,

Se dau spăgi pentru posturi că să fii asigurat,

Performanță nu ai unde să faci și dac-o faci nu-i răsplătită,

Toți vor putere peste alții și funcție cât mai bine plătită

Dar nu pentru că ar merita,

Ci doar pentru a scăpa.

În caz că reușești și cunoști pe cineva.

Se sapă unii pe alții pentru o felie mică,

Se calcă unii pe alții pentru un post în care „pică”,

Se ajută doar la combinații și la a se acoperi,

Pe principiul „dacă fură toți, fur și eu, aia e am copii!”

De aia totul e controlat piramidal,

De aia birocrația te lovește ca un val

De aia nu contează ce poți ci doar de-al cui ești,

De aia înțelegi de la o vârstă că n-ai unde să crești,

De aia, când ești tânăr, deștept și capabil, ești problemă

Și vor să te frângă până vrei să fii și tu cu ei în schemă,

De aia toți sunt nervoși, stresați și-și urăsc aproapele,

De aia tuturor le pasă doar de a-și mișca coatele,

De aia azi e greu și mâine nu-i promis,

Pentru că vârful piramidei vrea să rămână fix.

Te vrea neputincios și obosit, să te crezi mic,

Neimportant, neinformat, needucat și sictirit.

Și cel mai important, oriunde mergi să te simți nedorit.

În teorie vrem schimbare, în practică avem dușmani imaginari,

De parcă alții-s români și noi observatori marginali.

Dăm din gură doar când nu suntem auziți,

Iar când contează ne dăm fugiți

Pentru că nu vrem să supăram pe nimeni.

Pentru că mâine nu știm de cine .

O să avem nevoie să ne facă un „bine”.

Asta pentru că n-avem curaj

Să ne luăm viața în propriile mâini

Și încă depindem de bunătatea altora

Pentru un cico și două pâini.

Spunem „ei” și „noi” de parcă vorbim de alții

Și ne trăim viața după niște norme și rații

Care sunt atât de proaste încât se văd cu ochiul liber.

Pentru că tuturor le e frică să fie în pătrățica lor lider.

Exact ca în comunism…

Nu ne asumăm nimic, fugim de a lua o poziție

Și ne mirăm apoi că răul n-are o opoziție.

Mergem pe ideea „Eu sunt ocupat. Să facă restu’!”

Păi și schimbarea cum s-apară? De unde crezi tu?

De aia stăm pe loc

Și mental, și social și în spirit național.

E rău, e bine,

Gândește pentru tine!