Bill Clinton a fost externat, după ce a ajuns la spital cu infecție de sânge. Starea fostului președinte american

Publicat: 18 10. 2021, 11:20
Actualizat: 18 10. 2021, 11:22

Fostul preşedinte al Statelor Unite ale Americii Bill Clinton a fost externat, duminică dimineaţă, din spitalul afiliat Universtății din California, unde fusese internat, marţi, pentru o infecţie de sânge. Potrivit medicilior citați de presa internațională, fostul șef de stat va continua tratamentul acasă.

Bill Clinton, în vârstă de 75 de ani, a fost externat după cinci zile petrecute în centul medical Irvine al Universității din California spital, a anunţat şeful echipei de medici care i-a acordat îngrijiri, relatează Agerprez, care citează AFP.

„Preşedintele a ieşit astăzi din centrul medical UC Irvine”, a declarat dr. Alpesh N. Amin, într-un comunicat difuzat de purtătorul de cuvânt al lui Clinton pe Twitter.

Afectat de o infecţie a căilor urinare

Potrivit media americane, fostul lider de la Casa Ală se afla în California pentru un eveniment legat de fundaţia sa când s-a simţit obosit. El a mers la spital, unde medicii l-au consultat și, în uma analizelor, riscul de COVID-19 sau de probleme cardiace a fost exclus.

Bill Clinton a fost iniţial afectat de o infecţie a căilor urinare care s-a propagat apoi în sistemul sanguin, provocând o septicemie.

În imaginile difuzate de ABC, se vede cum fostul președinte cu masca pe figură şi la brațul soţiei sale Hillary, strânge mâna personalului medical și, susținut, merge spre mașină şi ridică degetul mare în faţa camerelor de filmare.

„Febra sa şi numărul de globule albe au revenit la normal şi se va întoarce la locuinţa sa din New York pentru a-şi termina tratamentul cu antibiotice”, a precizat doctorul.

Potrivit ABC News, fostul președinte din anii 1993 – 2001 a avut o serie de probeleme medicale în ultimii 20 de ani, majoritatea de natură cardiacă. El a suferit o operație de bypass cvadruplu coronarian pentru eliberarea unor artere blocate, în 2004, iar în 2010 a i s-au implantat două stenturi la o arteră coronară, iar în 2005 a suferit o intevenție chirurgicală la un plămân afectat.