SBU: „40 de bombardiere rusești au fost distruse într-o operațiune ucraineană” | Cum au reușit ucrainenii să distrugă baze situate la 4.000 km

Publicat: 01 06. 2025, 17:56
Actualizat: 01 06. 2025, 18:23

40 de bombardiere rusești A-50, Tu-95 și TU-22 M3 au fost distruse într-o operațiune ucraineană de mare amploare desfășurată de SBU asupra unei baze  din Siberia de Est,  pe teritoriul Federației Ruse. Atacul s-a desfășurat la 4.000 km de frontul ucrainean, cu câteva ore înainte ca Rusia și Ucraina să pregătească o nouă rundă de negocieri pentru pace la Istanbul. 

Serviciul de Securitate Ucrainean a revendicat atacul în care au fost distruse 40 de bombardiere strategice rusești, precum și aruncarea în aer a două poduri feroviare.

„Bombardierele strategice ard în masă în Rusia. Acesta e rezultatul unei operațiuni speciale a SBU”, susține comunicatul serviciului de securitate.

Drones flying out of a truck
byu/FancyCoolHwhip inUkraineWarVideoReport


Ucrainenii ar fi folosit drone kamikaze de fabricație proprie ce au fost lansate din containerele unor „camioane parcate în apropierea bazei aeriene” Ivanovo din Siberia, situată la peste 4.000 de km distanță de frontul ucrainean.

„Dronele SBU exersează lovituri asupra aeronavelor care au bombardat orașele ucrainene în fiecare noapte. În prezent, 40 de avioane au fost lovit, inclusiv model A-50, Tu-95, Tu-160,  și Tu-22 M3”, se arată în comunicatul SBU citat de presa ucraineană.

Alte baze rusești, precum Olenia, Belaia și Diaghilevo din regiunea Musmansk, au fost lovite, conform surselor ucrainene, potrivit Kyiv Independent.

Operațiunea a fost planificată timp de 18 luni.

Russian Tu-95MS bombers being hit by Ukrainian FPV drones. Olenya airbase, Russia. 01.06.2025
byu/GermanDronePilot inukraine

Aeronavele vizate: roluri strategice și daune potențiale

Avionul A-50 are un rol important în războiul actual din Ucraina, fiind folosit pentru identificarea sistemelor de apărare aeriană, a rachetelor ghidate și pentru direcționarea atacurilor avioanelor de luptă.Rusia dispune de mai puțin de zece unități A-50, fiecare cu o valoare estimată la aproximativ 350 de milioane de dolari.

Alături de acestea, Tu-95, Tu-22 și Tu-160 sunt bombardiere grele cu utilizare frecventă în atacurile cu rachete asupra orașelor din Ucraina.Tu-95 este cel mai vechi model din această categorie. Poate transporta 16 rachete Kh-55, Kh-555 sau variantele moderne Kh-101 și Kh-102.Tu-22, spre deosebire de celelalte, folosește elice turbopropulsoare. Ele pot lansa rachete Kh-22, foarte rapide, cu viteze ce ating aproximativ 4.000 km/h.

Ucraina poate opri aceste proiectile doar cu sisteme avansate precum Patriot sau SAMP-T.Tu-160 este cel mai recent model aflat în dotarea Rusiei. Acesta poate lansa 12 rachete Kh-55 sau 24 de rachete Kh-15, potrivit MEDIAFAX.

Știre în curs de actualizare 


Sursa Foto: Profimedia

Citește și: Emisarul lui Trump pentru Ucraina: „Preocuparea Rusiei cu privire la extinderea NATO spre est a fost CORECTĂ”