🚨 A doua zi de doliu în Iran: mulțimea furioasă cere asasinarea lui Trump și strigă lozinci împotriva SUA: „Moarte Americii”
Mii de oameni s-au adunat duminică la Teheran pentru a doua zi a funeraliilor publice dedicate ayatollahului Ali Khamenei. Autoritățile iraniene estimează că între 15 și 20 de milioane de persoane vor participa la ceremoniile de rămas-bun, în timp ce delegații din peste 70 de țări au ajuns în Iran.
Iranul continuă doliul național după moartea ayatollahului Ali Khamenei. Încă din primele ore ale dimineții, mii de persoane s-au adunat la complexul Marea Mosalla Imam Khomeini, unde trupul fostului lider suprem este depus pentru ca populația să își poată lua rămas-bun, scrie Al Jazeera.
Sursa video – X/@MarioNawfal
Ceremonia religioasă a început în cursul dimineții, iar autoritățile au anunțat că vor fi rostite rugăciuni atât pentru ayatollahul Ali Khamenei, cât și pentru cei patru membri ai familiei sale care și-au pierdut viața în același atac americano-israelian în care liderul suprem a fost ucis. Spre seară, sicriul lui Ali Khamenei urmează să părăsească complexul Grand Mosalla, înaintea procesiunilor programate luni pe străzile capitalei.
Fiul și succesorul desemnat al lui Ali Khamenei, Mojtaba Khamenei, nu a mai apărut în public după numirea sa în funcția de lider suprem. Potrivit informațiilor apărute în presa iraniană, acesta ar fi fost grav rănit în același atac.
„Se vor ține rugăciuni asupra trupului sfânt al liderului martirizat”, a declarat Hassan Hassanzadeh, comandant al Gărzii Revoluționare Iraniene din Teheran și responsabil cu organizarea ceremoniilor, potrivit televiziunii de stat.
Sursa video – X/@RyanRozbiani