A fost răpit de autoritățile nord-coreene ca să-l învețe engleza pe Kim Jong-un

Publicat: 02 09. 2016, 11:58
Actualizat: 03 02. 2018, 12:34

Familia studentului care a dispărut în anul 2004 în timp ce se afla într-o excursie în China primește noi motive de speranță după ce o agenție de presă japoneză a publicat informații conform cărora băiatul a fost răpit de oameni din Guvernul nord-coreean. 

David Sneddon a fost declarat mort după ce a dispărut fără urmă din provincia Yunnan din vestul Chinei când avea 24 de ani. Tânărul studia la Brigham Young University. Polițiștii au stabilit, în urma anchetei, că el a murit în timpul unei drumeții, după ce s-a înecat în râul Jinsha, pe 14 august 2004, deși trupul lui nu a fost găsit. 

Miercuri, Yahoo News Japonia a informat că David Sneddon a fost văzut în Coreea de Nord, unde se pare că trăiește alături de soția și cei doi copii ai săi. David este profesor de engleză. 

Departamentul de Stat al Statelor Unite ale Americii au anunțat, în urma apariției acestei informații, că va începe căutările în Coreea de Nord.  

Choi Sun-yong, lider al unei asociații care se ocupă de cei ajunși în Coreea de Nord în urma răpirilor, a declarat că potrivit surselor sale, David a fost răpit de forțele operaționale ale Guvernului nord-coreean și a fost lucrat ca profesor de engleză pentru Kim Jong-un, care avea statutul de moștenitor al dictaturii la acel moment. 

Părinții lui David Sneddon nu au crezut niciodată în varianta oficială potrivit căreia fiul lor a murit după ce a căzut într-un râu. Știind despre obiceiul oficialilor nord-coreeni de a răpi străini și a-i pune să facă diverse munci în folosul dictatorului, se gândesc că aceasta ar putea fi una dintre variante. 

În ultimii 12 ani, familia lui David nu a încetat niciodată să pună la cale diverse campanii prin care să-i convingă pe oficialii americani să continue investigațiile cu privire la dispariția fiului lor. 

„Am simțit mereu, în adâncul inimii, că el este în viață, așa că am continuat să luptăm”, a declarat mama lui David la un post de televiziune american.