Accident feroviar grav în Barcelona. Un român printre cei peste 50 de răniți. VIDEO UPDATE

Publicat: 28 07. 2017, 12:03
Actualizat: 26 03. 2019, 01:10

This browser does not support the video element.

UPDATE 11:45 Ministerul Afacerilor Externe transmite că un cetățean român a fost rănit în accidentul feroviar produs vineri dimineața în Barcelona, din primele informații starea lui nefiind una gravă.

„Până în prezent autoritățile locale au confirmat existența unui cetățean român printre victimele accidentului. Acesta se află internat într-o unitate spitalicească din Barcelona, prezentând răni ușoare. Oficiul Consular a contactat unitatea spitalicească pentru a obține informații cu privire la situația acestuia”, precizează MAE.

Incidentul s-a petrecut în cursul dimineții de vineri în stația Francia din centrul orașului.

Primele informații sugerează că un tren nu ar fi frânat la intrarea în stație și ar fi lovit barierele instalate în zona stației.

Cel puțin 18 persoane au fost transportate la spital, au anunțat oficiali din cadrul serviciilor de urgență. Printre cei răniți se numără și mecanicul care conducea trenul. 

Trenul venea din satul Sant Vicenc de Calders din provincia Tarragona pe linia R2, informează Reuters.

Ministerul Afacerilor Externe a anunțat vineri că face verificări pentru a afla dacă în accidentul feroviar produs în Barcelona au fost surprinși sau răniți cetățeni români, precizând că, până în prezent, nu s-a solicitat asistență consulară.

„Consulatul General al României la Barcelona are în atenție accidentul feroviar produs în data de 28 iulie 2017, în localitatea Barcelona, și a întreprins, în regim de urgență, demersuri pe lângă autoritățile locale în vederea obținerii unor informații suplimentare privind existența unor cetățeni români printre victime. Până în acest moment, la nivelul oficiului consular nu au fost recepționate solicitări de asistență consulară”, precizează MAE.

Consulatul General al României la Barcelona monitorizează cazul și este în contact cu autoritățile locale.