ACTA intră în plenul Parlamentului European cu vot de RESPINGERE. Renate Weber, „100% încrezătoare” că tratatul va cădea

Publicat: 01 06. 2012, 16:03
Actualizat: 02 06. 2012, 20:39

Acordul Comercial de Combatere a Contrafacerii (ACTA) nu respectă drepturile înscrise în Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, au concluzionat membrii Comisiei de libertati civile, justiție și afaceri interne (LIBE), care au recomandat ca Parlamentului European să respingă tratatul, a anunțat eurodeputata Renate Weber (PNL, ALDE).

Europarlamentarii din Comisia LIBE au votat, în ședința de joi, opinia privind compatibilitatea ACTA cu prevederile Cartei Drepturilor Fundamentale a UE. Și comisia de Industrie (ITRE) și cea de afaceri juridice (JURI) au votat pentru respingerea ACTA.

„După votul de astăzi – când practic nu doar una, ci în total trei comisii – cea de libertăți civile (LIBE), cea pentru industrie (ITRE) și cea de afaceri juridice (JURI) au respins ACTA – sunt 100% încrezătoare că acest tratat, de care Uniunea Europeană nu are nevoie, va fi respins și de plenul Parlamentului European, la votul final din luna iulie”, a declarat eurodeputata Renate Weber, purtătoare de cuvânt a grupului politic ALDE în materie de libertăți civile.

Weber consideră că „avem suficientă legislație europeană pentru protejarea drepturilor de autor și împotriva contrafacerii”.

Totodată, eurodeputata este de părere că ACTA „lasă loc de ambiguități și nu este compatibil, în forma sa actuală, cu Carta Europeană a Drepturilor Omului”, se arată într-un comunicat de presă remis de politiciana liberală.