Echipa de presă a sediului Poliției Provinciale din Cracovia a declarat că autorul atacului armat de la Cracovia are 24 de ani.
Este cetățean polonez din provincia Świętokrzyskie. În cursul zilei de sâmbătă, 7 noiembrie 2026, el a tras aleatoriu cu o armă de foc în mai multe persoane în Piața Centrală din Cracovia.
Prima țintă a atacatorului a fost un tramvai de pe linia 1 în Piața Sfinților. A fost spart numai geamul cabinei vatmanului. Pasagerii și vatmanul n-au fost răniți.
Atacul său armat a dus la 15 răniți și șase morți. Polițiștii care au intervenit l-au împușcat în timp ce l-au urmărit în districtul Kazimierz. Atacatul, fiind rănit, a fost transportat la spital sub supravegherea poliției.
Poliția încă n-a divulgat numele atacatorului. Poliția Municipală din Cracovia a comunicat că ar mai fi fost un al doilea atacator, dar Poliția Provincială din Cracovia a infirmat informația.
Atacatorul nu a avut asupra sa documente de identiate, dar poliția a reușit să-l identifice.
Primarul Cracoviei a decretat patru zile de doliu.
Știre în curs de actualizare
Sursa Foto: Profimedia