Acțiunile Facebook au scăzut dramatic, după ce Zuckerberg a ieșit public să ofere explicații

Publicat: 22 03. 2018, 18:52

Declinul cotațiilor Facebook a început de duminică, odată cu declanșarea scandalului. La începutul săptămânii, acțiunea Facebook era cotată la peste 180 de dolari, pentru ca joi să coboare sub 165 de dolari. În ședința de joi, căderea acțiunii a fost de peste 5 dolari, iar declinul continuă.

Mark Zuckerberg, fondatorul și directorul general al companiei Facebook, a admis miercuri seară că au existat unele „erori”, în prima reacție după apariția informațiilor privind utilizarea ilegală a datelor în scop electoral de către firma Cambridge Analytica.

„Vreau să fac o actualizare a datelor despre situația cu firma Cambridge Analytica, inclusiv despre măsurile pe care le-am luat deja și pe care le vom lua. Avem responsabilitatea de a proteja datele utilizatorilor, iar, dacă nu putem, nu merităm să vă oferim servicii. (…) Am luat măsuri pentru a înțelege ce s-a întâmplat și pentru a mă asigura că nu se va repeta. Vestea bună este că cele mai importante măsuri pentru a evita repetarea acestor lucruri au fost luate deja acum câțiva ani. Dar am făcut și greșeli, mai avem de făcut lucruri și trebuie să intensificăm măsurile”, a explicat Mark Zuckerberg.

„Pentru a evita aplicațiile abuzive, în anul 2014 am anunțat modificarea întregii platforme pentru a limita semnificativ cantitățile de date pe care le pot accesa astfel de aplicații”, a spus Zuckerberg, referindu-se la sistemul software dezvoltat de expertul Aleksandr Kogan și de firma Cambridge Analytica.

Un cetățean american a intentat deja un proces în SUA împotriva rețelei de socializare online Facebook și a firmei de analize politice Cambridge Analytica din cauza presupusei utilizări ilegale a datelor obținute din conturile a aproximativ 50 de milioane de utilizatori.

O firmă specializată în analizarea datelor online implicată în campania președintelui SUA Donald Trump și în cea pro-Brexit a exploatat în scop electoral datele de pe Facebook a zeci de milioane de cetățeni americani în ceea un membru al echipei lui Steve Bannon a numit drept „război psihologic”. Un activist pentru transparență, Christopher Wylie, a dezvăluit pentru publicațiile The New York Times și Observer că firma Cambridge Analytica, deținută de miliardarul specializat în tranzacții speculative Robert Mercer și condusă la acea vreme de Steve Bannon, a participat la campania electorală a lui Donald Trump folosind fraudulos profilurile Facebook a milioane de alegători americani pentru a construi un puternic program software în scopul anticipării și influențării preferințelor electorale. Aceeași companie de analize a fost implicată în campania pentru ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană (Brexit). Steve Bannon a devenit în august 2017 director al echipei de campanie a lui Donald Trump.

Bianca Ciocotisan, bianca.ciocotisan@mediafax.ro