Activist: Kim Jong-un ar putea fi convins, cu ajutorul corpului MUMIFICAT al tatălui său, să își hrănească cetățenii și să renunțe la programul de rachete balistice

Publicat: 20 03. 2019, 17:08
Actualizat: 09 01. 2020, 00:33

Ken Kato crede că liderul de la Phenian, Kim Jong-un, ar putea fi convins să cheltuiască banii de rachete nucleare pe hrană pentru cetățeni, dacă ONU oprește transferul de substanțe chimice necesare pentru întreținerea cadavrelor îmbălsămate ale tatălui și bunicului dictatorului, Kim Il-sung și Kim Jong-il. Cei doi foști conducători sunt conservați în Palatul Soarelui Kumsusan.

Kato, director al organizației Human Rights Watch in Asia, a făcut această propunere „neortodoxă” Consiliului de Securitate al ONU, potrivit publicației The Telegraph.

Pentru ca cele două cadavre îmbălsămate să se mențină, regimul din Coreea de Nord are nevoie de substanțe de import, dar și de ajutorul unor tehnicieni din Moscova de la așa-zisul „Laborator Lenin”, care l-a îmbălsămat prima dată pe Lenin în 1924.

Experți de la institutul respectiv merg în Phenian o dată la aproximativ 18 luni pentru a se asigura că cele două corpuri nu se descompun.

Costul întreținerii celor două corpuri nu este cunoscut exact, dar se estimează că este vorba de 350.000 de euro pe an.