Agenți de frontieră ruși, arestați în Ucraina, după un exercițiu militar în Marea Neagră

Publicat: 30 06. 2017, 22:17

„În noaptea de joi spre vineri, în cursul unor exerciții desfășurate în apropierea frontierei ruso-ucrainene, doi membri ai Poliției de frontieră s-au rătăcit și au pătruns pe teritoriul Ucrainei, unde au fost arestați”, a transmis filiala FSB din Crimeea.

Cei doi agenți de frontieră ruși au pătruns în apele teritoriale ale Ucrainei pe Marea Neagră, în zona de frontieră Armiansk, în largul fostei regiuni ucrainene Crimeea, anexată de Rusia din anul 2014. Agenții au oprit barca într-o zonă de pe teritoriul ucrainean și au fost găsiți pe țărm.

„Problema trebuie rezolvată prin comunicarea între Rusia și Ucraina. Sperăm că, în conformitate cu normele internaționale, agenții vor fi retrimiși cât mai rapid pe teritoriul Rusiei”, a precizat FSB.

Kievul consideră Crimeea teritoriu al Ucrainei.

Serviciul de frontieră al Ucrainei a confirmat arestarea a doi indivizi necunoscuți.

„În cursul nopții de joi spre vineri, în jurul orei 2.30, agenți ai Detașamentului Herson au arestat două persoane și au găsit ambarcațiunea ancorată la țărm”, a declarat Viktor Nazarenko, șeful departamentului regional ucrainean al Serviciului de frontieră. Oficialul ucrainean a precizat că cei doi suspecți probabil sunt agenți de frontieră ruși.