Ajutoare duble de la Uniunea Europeană pentru refugiații din Grecia

Publicat: 10 09. 2016, 19:27
Actualizat: 11 10. 2016, 12:45
Comisia Europeană a anunțat sâmbătă că UE a decis dublarea finanțării de urgență de care beneficiază Grecia pentru a gestiona problema imigranților blocați în țară de luni întregi. 115 milioane de euro oferă în plus Uniunea, față de cele 83 acordate la începutul anului, pentru ca refugiaților să le fie asigurate condiții decente de trai pe teritoriu elen. Concret, organizațiile umanitare active în teritoriu vor primi aceste fonduri, urmând ca ele să se ocupe să îmbunătățească situația în centrele de primire și să le faciliteze copiilor accesul la sistemul de învățământ. 
 
„Noile fonduri au ca obiectiv principal obținerea unor condiții mai bune pentru refugiații din Siria, mai ales înainte de sosirea iernii”, a precizat Christos Stylianides, comisar european pentru ajutor umanitar, la Salonic, acolo unde s-a aflat, alături de ministrul grec pentru imigrație, Yamis Muzalas, la un târg al industriilor. De luni de zile, în Grecia sunt blocați circa 60.000 de imigranți care nu pot pleca mai departe, așadar au fost cazați în unități dezafectate, în fabrici sau cămine ale Armatei.