Alegerile din Germania: Schäuble, temutul ministru de finanțe și-ar putea pierde locul în guvern ceea ce ar fi un cutremur pentru zona euro

Publicat: 25 09. 2017, 21:13

Undele seismice se simt deja în Europa, pe piețele financiare. U­nele dintre efecte vor fi de durată.  Euro s-a de­preciat ieri, prima zi de după alegeri, iar marile burse europene au înregistrat evoluții mixte, în condițiile în care creștin-democrații conservatori ai can­ce­larului Angela Merkel au obținut cel mai slab rezultat din 1949 încoace, iar sprijinul pentru extrema dreaptă a crescut. Merkel și-a câștigat cel de-al patrulea mandat, dar va trebui să intre în negocieri dure pentru formarea unei noi coaliții de guvernare. Va trebui să trea­că peste obstacole mai mari ca niciodată.

Social-democrații, foștii parteneri de guvernare ai conservatorilor, aproa­pe că au făcut implozie și au ales să intre în opoziție pentru a-și linge rănile în loc să riște să intre într-o nouă „mare coaliție” cu Merkel, după cum scrie revista Politico. În același timp, Merkel va avea de înfruntat un parlament mai fragmentat. Democrații Liberi au intrat în parlament, cu rezultate peste așteptări, după patru ani de stat pe tușă. Tot cu o evoluție peste așteptări a intrat în parlament, pentru prima dată, Alternativa pentru Germania (AfD) -este pentru prima dată în ultima jumătate de secol când o formațiune de extremă dreapta primește de la populație locuri în Bundestag. AfD s-a plasat pe locul trei în funcție de preferințele alegătorilor, după con­servatori și sociali-democrați. Partidul de stânga radicală Die Linke ocupă locul cinci în funcție de voturi. Cu un astfel de mix politic, Merkel va prefera probabil o alinață exotică cu Democrații Liberi (loc 4) și cu Verzii (6). Aceasta ar putea însemna că ministrul de finanțe Wolfgang Schäuble, unul dintre cei mai influenți politicieni din UE și un apărător îndârjit al austerității, și-ar putea pierde poziția. În politica germană obiceiul este ca principalul partid din coaliția de guvernare să aleagă cancelarul, iar al doilea grup ca mărime să aleagă ur­mă­toarea poziție, scrie CNBC. Schäuble este un personaj urât mai ales în Grecia deoarece a avut un rol important în pro­gramele de bailout cu condiții extrem de dure pentru această țară doborâtă de criză. Schäuble este considerat co­can­celarul lui Merkel datorită influenței pe care o are în guvern.

CONTINUAREA, PE ZIARUL FINANCIAR