Alepul, asediat de forțele lui al-Assad. Sute de mii de persoane sunt izolate

Publicat: 17 07. 2016, 17:37
Actualizat: 17 07. 2016, 21:00

Sute de mii de persoane se află în zonele asediate de forțele guvernamentale, fapt ce ar putea da naștere unei crize umanitare de proporții, avertizează activiștii opoziției.

Alep, cel mai mare oraș din Siria înainte de război, a fost scena unor lupte acerbe între opoziție și forțele loiale regimului de la Damasc.

La începutul acestui an, forțele guvernului sirian, sprijinite de milițiile loiale și gruparea libaneză Hezbollah, au lansat o amplă ofensivă în urma căreia a fost ocupată zona de la nord de oraș, iar ulterior au reușit să intercepteze toate drumurile de aprovizionare folosite de opoziție, inclusiv drumul numit Castello, tăind astfel linia aprovizionare a populației din zonele rebele.

ONU a avertizat că aproape 300.000 de oameni se bazează pe drumul Castello pentru călătorii, alimente și medicamente.

Un activist aflat la fața locului a declarat că orașul este supus unor bombardamente intense și lovituri aeriene. Baraa al-Halaby a vorbit și despre dificultățile în asigurarea aprovizionarea populației cu hrană.