Alertă de securitate la o bază americană din SICILIA /Autoritățile primiseră un mesaj de amenințare

O bază aeriană americană din sudul Italiei a fost vizată de o amenințare, miercuri, astfel că unitatea militară a fost închisă câteva ore, până la finalizarea verificărilor.

Alerta de securitate a vizat Baza aeriană Sigonella, situată în apropiere de orașul sicilian Catania, afirmă surse citate de postul SkyTG24.

”Este vorba despre un incident de securitate”, a transmis un oficial din cadrul Bazei militare americane.

Alerta de securitate a durat aproximativ două ore și jumătate, iar autoritățile nu au depistat nicio amenințare.

”Baza a fost închisă din cauza unui incident de securitate. Situația a fost elucidată, iar baza a fost redeschisă”, a transmis ulterior un reprezentant al unității militare americane.

Conform unui oficial american citat de agenția The Associated Press, baza militară a fost evacuată după primirea unui mesaj care evoca prezența unei bombe.

”A fost verificat un pachet suspect și s-a stabilit că nu reprezenta nicio amenințare. Suntem recunoscători personalului pentru reacția rapidă”, a afirmat oficialul militar american.

”A fost o alarmă falsă”, a afirmat un oficial din cadrul Ministerului italian al Apărării, sub protecția anonimatului.

Baza militară Sigonella, situată în apropierea orașului sicilian Catania, este un punct strategic pentru infrastructura militară a NATO. În această bază aeriană sunt staționate avioane de recunoaștere americane de tip P-8 Poseidon și drone MQ-4C Triton.

Incidentul intervine pe fondul tensiunilor dintre NATO și Rusia, din cauza războiului din Ucraina. Serviciile de securitate europene acuză Rusia de comiterea unor acte de sabotaj și a unor atacuri hibride în Europa.

Foto: Profimedia

Citește și:

ANALIZĂ Handelsblatt: Atitudinea lui Donald TRUMP față de Europa /Pragmatism sau trădare?

Rusia acuză țările europene că vor prelungirea războiului din Ucraina /„Se schimbă balanța politică, Europa încearcă să saboteze tendința”

DEMISII într-un departament-cheie din SUA după ce acesta a fost „preluat” de DOGE. Angajații refuză să „dezmembreze servicii publice esențiale”