Alertă la Chișinău: Găgăuzia pregătește terenul pentru a solicita anexarea la Federația Rusă!

Publicat: 22 09. 2022, 10:49
Alertă la Chișinău: Găgăuzia pregătește terenul pentru a solicita anexarea la Federația Rusă! / Sursa FOTO: wikimedia.org

S-a dat alerta la Chișinău după ce publicațiile de limbă rusă din Republica Moldova au lansat informația că în Găgăuzia se pregătește terenul pentru anexarea acestui teritoriu la Federația Rusă! Nici bine n-a trecut șocul organizării unor referendumuri de alipire la „Maica Rusie” în patru regiuni ucrainene, că un altul lovește comunitatea internațională.

Găgăuzia vrea să se alipească Rusiei și bate fierul acum, cât încă e cald.

Găgăuzia, la o aruncătură de băț de Galați

Interesul lui Vladimir Putin este evident: liderul rus vrea să ajungă cu orice preț la gurile Dunării, iar Găgăuzia, prin apropierea de frontiera cu România (la o aruncătură de băț de Galați), reprezintă o șansă de neratat.

Potrivit site-ului rupor.md, o agenție de știri în limba rusă, Comratul („Parlamentul” Găgăuziei) organizează o adunare generală la care va fi pus în discuție statutul regiunii. Întrunirea este programată pentru 2 octombrie, adică la o săptămână după aflarea rezultatului celor patru referendumuri din Ucraina. Sursa citată scrie că autoritățile din Găgăuzia urmăresc să discute în Adunarea Generală a Comratului despre statutul regiunii în Constituția Republicii Moldova. „Se vor discuta pașii care pot fi întreprinși de UTA Găgăuzia în cazul în care situația regională se va schimba”, punctează realitatea.md.

Dar rupor.md merge mai departe și,din surse sigure, anunță că în cadrul adunării va fi pus în dezbatere și subiectul unei eventuale aderări a Găgăuziei la Federația Rusă!

Neînțelegeri între Găgăuzia și Moldova

Între autoritățile separatiste din Găgăuzia și Republica Moldova situația e tot mai tensionată de câteva săptămâni. Recent, reprezentanții UTA (Unitatea Teritorială Autonomă) Găgăuzia au declarat că vor merge la Moscova pentru a negocia separat un contract privind aprovizionarea cu gaze naturale a regiunii. Mai mult, după ce Putin a interzis importul de fructe și legume din Republica Moldova, Comrat s-a grăbit să anunțe că doreșe să ajungă la o înțelegere directă cu Rusia în legătură cu exporturile de produse.

Nu mai departe de luna mai, Găgăuzia a decis să permită purtarea panglicii Sfântului Gheorghe cu prilejul zilei de 9 mai, deși Parlamentul Republicii Moldova a interzis prin lege orice eveniment de celebrare a „Zilei Victoriei”.

În fine, în ultimele săptămâni s-au înmulțit protestele în UAT Găgăuzia, iar presa de la Chișinău relatează că ele ar fi organizate de Victor Petrov, un ales local din Adunarea Populară, aprig susținător al unirii cu Federația Rusă.