Ambasada Marii Britanii a anunțat câți români s-au înregistrat pentru a obține noul drept de ședere

Publicat: 06 09. 2019, 18:29

„În cadrul primei lor întâlniri, ce a avut loc astăzi (vineri – n.r.), ambasadorul Marii Britanii, Andrew Noble, și ministrul român de Externe, Ramona Mănescu, i-au felicitat pe cei peste 140.000 de români din Marea Britanie care s-au înregistrat deja pentru a obține noul drept de ședere în Marea Britanie și i-au încurajat pe restul românilor să se înscrie cât mai repede în acest proces care este ușor de accesat și care le garantează drepturile în Regatul Unit după Brexit”, transmite Ambasada Marii Britanii la București, pe pagina de Facebook.

Reprezentanții Ambasadei Marii Britanii la București mai precizează că sunt încurajați, în special, să facă acest demers studenții români în Marea Britanie, „inclusiv cei ale căror cursuri încep în acest semestru”.

Ei ar trebui „să profite de ocazia de a se înscrie în sistemul de înregistrare a cetățenilor din Uniunea Europeană pentru obținerea noului statut de ședere în Regatul Unit, statut de rezident permanent și statut de stabilire provizorie”, potrivit sursei citate.

Membrii Camerei Comunelor din Parlamentul de la Londra au aprobat miercuri, cu 327 de voturi, un proiect de lege menit să evite ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană fără acord.

Ulterior, premierul Marii Britanii, Boris Johnson, a propus convocarea alegerilor parlamentare anticipate în octombrie, în contextul impasului generat de hotărârea Camerei Comunelor privind evitarea producerii unui Brexit fără acord, dar propunerea a fost respinsă de parlamentarii din Camera Comunelor.