Ambasadorul Columbiei la Moscova a demisionat din cauza unor acuzații de pedofilie

Publicat: 03 10. 2013, 11:18
Actualizat: 03 10. 2013, 11:18
Ambasadorul Columbiei la Moscova Rafael Amador a declarat că demisionează din cauza unor informații anonime "absurde", potrivit cărora el ar fi întreținut relații sexuale cu minori, potrivit postului de radio columbian La F.M, citat de RIA Novosti.

Ambasadorul Columbiei la Moscova Rafael Amador a declarat că demisionează din cauza unor informații anonime „absurde”, potrivit cărora el ar fi întreținut relații sexuale cu minori, potrivit postului de radio columbian La F.M, citat de RIA Novosti.

„Am demisionat benevol, deoarece au apărut informații absurde și false despre acte de pedofilie care-mi sunt imputate”, a declarat Amador într-un interviu pentru La F.M.

El a precizat că a luat această decizie pentru a „nu afecta” reputația Guvernului și, în special, a Ministerului columbian de Externe. „În acest moment, o cercetare disciplinară prealabilă este în desfășurare și trebuie să plec la Bogota”, a adăugat Amador.

În opinia sa, aceste acuzații reprezintă o „persecuție politică”.

Anterior, presa columbiană a anunțat că Ministerul de Externe a primit o informație anonimă, potrivit căreia Amador ar fi întreținut relații sexuale cu minori în timpul mandatului său de ambasador la Moscova.