America amenință firmele din Europa care ajută Rusia să construiască gazoductul Nord Stream 2!

Publicat: 13 01. 2021, 13:44
America amenință firmele din Europa care ajută Rusia să construiască gazoductul Nord Stream 2! / Sursa FOTO: wikimedia.org

Americanii trec la amenințări. Departamentul de Stat al SUA a avertizat companiile europene suspectate că ajută Rusia în construcţia gazoductului Nord Stream 2 că riscă sancţiuni uriașe! Casa Albă tocmai pregăteşte o rundă finală de măsuri punitive împotriva proiectului derulat Kremlin.

Încercăm să informăm companiile cu privire la existența unui risc şi să le îndemnăm să se retragă înainte de a fi prea târziu”, a declarat o sursă din guvernul SUA.

Departamentul de Stat pregătește lista „trădătorilor”

Potrivit presei americane, se aşteaptă ca Departamentul de Stat să emită un raport, săptămâna aceasta, cu privire la companiile despre care crede că ajută la construcţia conductei care porneşte din Rusia şi ajunge până în Germania. Printre companiile vizate raport sunt și unele de asigurări, dar și firme care ajută la instalarea conductei submarine sau cele care verifică echipamentul de construcţie.

Toate aceste companii „trădătoare” ar putea fi expuse riscului sancţiunilor SUA, dacă nu încetează operaţiunile la conductă!

Gazoductul Nord Stream 2, mega-proiectul de 11 miliarde al Rusiei

Gazoductul Nord Stream 2, o afacere de 11 11 miliarde de dolari. Vorbim despre unul dintre cele mai importante proiecte derulate de Rusia în Europa sub mandatul președintelui Vladimir Putin.

Afacerea a stârnit tensiuni între Washington şi Moscova. Administraţia americană se opune Nord Stream 2 fiindcă își dorește să mărească volumul exporturilor de gaz lichefiat american către Europa. Germania, cea mai mare economie a Europei, susține proiectul Nord Stream 2, despre care spune că este unul pur comercial. Pe măsură ce își închide centralele pe cărbune și cele nucleare, Berlinul are nevoie de gazul rusesc.

Gazprom speră să finalizeze conducta Nord Stream 2, care trece pe sub Marea Baltică, pentru a dubla capacitatea liniei existente de transport de gaz. Proiectul este finalizat în proporţie de 90%, cu doar o porţiune de 100 km (în apele adânci din largul Danemarcei) rămasă de terminat.