Anchetă devastatoare în Marea Britanie: 23.000 de persoane au murit de Covid din cauza răspunsului slab al guvernului Boris Johnson
Indiferența guvernului condus de Boris Johnson, față de pandemia de Coronavirus, a provocat aproximativ 23.000 de decese în Marea Britanie, arată un raport publicat în cadrul anchetei Covid Inquiry, preluat de The Independent. Conform specialiștilor, aceste vieți ar fi putut fi salvate dacă autoritățile ar fi luat măsuri mai stricte, la timp.
Potrivit raportului, fostul premier și consilierul său principal, Dominic Cummings au gestionat pandemia într-o manieră „toxică și haotică”, ceea ce a dus la pierderea a zeci de mii de vieți, lucru care ar fi putut fi evitat dacă măsurile de izolare ar fi fost aplicate mai devreme.
20.000 de vieți ar fi putut fi salvate
Specialiștii au constatat că peste 20.000 de vieți ar fi putut fi salvate în Anglia dacă carantina ar fi fost implementată cu doar o săptămână mai devreme, în martie 2020.
S-a constatat că Westminster și cele trei națiuni descentralizate au acționat „prea puțin, prea târziu” pe măsură ce virusul s-a răspândit.
Începând cu 16 martie 2020, au intrat în vigoare autoizolarea și distanțarea socială, școlile și pub-urile fiind închise la sfârșitul acelei săptămâni, înainte ca miniștrii să ia măsura de a declara prima carantină totală pe 23 martie.
„Dacă ar fi fost introduse restricții mai stricte, pe lângă măsura de «a sta acasă», înainte de 16 martie […], carantina obligatorie impusă ar fi putut fi mai scurtă sau, eventual, s-ar fi putut să nu fie deloc necesară”, se arată în raport.
Totuși, dacă carantina obligatorie ar fi fost în vigoare de la data de 16 martie, „modelările au stabilit că numărul deceselor din Anglia în primul val, până la 1 iulie 2020, s-ar fi redus cu 48% – echivalentul a aproximativ 23.000 de decese mai puțin”, susțin specialiștii.
Petrecerile și alte cazuri de încălcare a regulilor au cauzat „o suferință uriașă” în rândul cetățenilor, spun autoritățile, în special în rândul „persoanelor îndoliate care au respectat regulile și îndrumările în ciuda costurilor personale și financiare masive”.
„Saga petrecerilor de pe Downing Street a dus la o reducere „autodeclarată” a numărului de persoane care au respectat regulile în timpul Crăciunului din 2021. Johnson și-a schimbat în mod repetat părerea” în septembrie și octombrie 2020 cu privire la introducerea unor restricții mai dure și nu a reușit să ia decizii la timp.”, arată sursa citată.
Raportul mai arată că „oscilația sa a permis virusului să continue să se răspândească rapid” și a dus la a doua carantină de patru săptămâni din noiembrie.
Cultura toxică și haotică a guvernului britanic
În timpul pandemiei, în centrul guvernului britanic a existat o cultură toxică și haotică, a declarat președinta anchetei, fosta judecătoare Heather Hallett. Hallett a spus că, dacă s-ar fi luat măsuri mai devreme pentru a preveni răspândirea virusului, carantina s-ar putea să nu fi avut loc deloc.
Ea a menționat că Johnson nu a înțeles gravitatea virusului la începutul anului 2020, crezând că acesta se va „evapora” și că a fost distras de alte chestiuni guvernamentale – mai ales când Marea Britanie era blocată în negocieri pentru ieșirea din Uniunea Europeană.
Ea a adăugat că fostul premier „a impus o cultură în care cei mai zgomotoși dominau, iar opiniile altor colegi, în special ale femeilor, erau adesea ignorate, în detrimentul unui proces decizional de calitate”.
Hallett a remarcat că atunci când Johnson a anunțat prima carantină pe 23 martie 2020, a fost „prea puțin, prea târziu” – o critică pe care a adus-o atât guvernului britanic, cât și autorităților din Scoția, Țara Galilor și Irlanda de Nord.
Marea Britanie a înregistrat peste 230.000 de decese cauzate de Covid – o rată similară cu cea din SUA și Italia.
RECOMANDĂRILE AUTORULUI: