Angela Merkel a rămas fără elicoptere

Publicat: 03 06. 2016, 20:52

„Ministerul Apărării a decis menținerea la sol a celor trei elicoptere Airbus Cougar AS532 utilizate pentru transportarea cancelarului Angela Merkel”, a declarat un purtător de cuvânt al Guvernului german.

Agenția Europeană pentru Siguranța Aeriană (AESA) a dispus joi interzicerea zborurilor elicopterelor Super Puma fabricate de Airbus, după un accident produs la sfârșitul lunii aprilie în Norvegia, soldat cu 13 morți.

Măsura luată de AESA vizează toate elicopterele de tip Super Puma H225 LP și AS332 L2, fabricate de compania Puma Helicopters, și se aplică în toate țările Uniunii Europene.

„Această măsură a fost luată din rațiuni de precauție până când vor fi disponibile noi date”, a comunicat Agenția Europeană pentru Siguranța Aeriană.

Decizia a fost luată după un accident aerian produs din cauza unei defecțiuni tehnice în Norvegia, în aprilie, soldat cu 13 morți.