Angela Merkel, în centrul unui mare scandal: Partide din Germania au cumpărat date statistice de la Deutsche Post în scop electoral

Publicat: 02 04. 2018, 21:27
Actualizat: 27 03. 2019, 11:27

Potrivit anchetei realizate de Bild am Sonntag, Uniunea Creștin-Democrată (CDU), condusă de cancelarul Angela Merkel, și Partidul Liber-Democrat (FDP) au început să achiziționeze din 2005 date electorale de la Deutsche Post Direkt GmbH, o filială a Deutsche Post. Înaintea campaniei electorale din 2017, cele două formațiuni politice au plătit zeci de mii de euro pentru date electorale.

Potrivit publicațiilor Bild, Frankfurter Allgemeine Zeitung și Politico.eu, nu au fost transferate date personale specifice, ci date generale în funcție de 100 de criterii, precum genul, nivelul educației, obiceiuri de consum și alte informații socio-demografice din anumite circumscripții electorale.

Formațiunile CDU și FDP au confirmat cumpărarea datelor despre alegători, oferind însă asigurări că au fost respectate strict reglementările în vigoare. La rândul său, firma de servicii poștale Deutsche Post a argumentat că nu a încălcat legislația, subliniind că nu au fost vândute date personale.

Dezvăluirile au fost făcute în contextul scandalului asociat companiei de consultanță Cambridge Analytica, acuzată că a colectat ilegal datele a peste 50 de milioane de utilizatori Facebook pentru a le folosi în scop electoral în scrutinul prezidențial din Statele Unite și în referendumul privind apartenența Marii Britanii la Uniunea Europeană.