Angelei Merkel i s-a făcut rău în timpul unui interviu în direct

Publicat: 09 12. 2014, 17:25

Cancelarul german Angela Merkel s-a simțit rău în timpul unui interviu acordat recent televiziunii ZDF. Șefa Uniunii Creștin-Democrate (CDU), în vârstă de 60 de ani, a cerut întreruperea discuției pentru câteva minute, relatează businessweek.com.

„Cancelarul s-a simțit său pentru un moment. A luat o mică pauză pentru a mânca ceva și a bea, apoi a continuat interviul”, a precizat ulterior Steffen Seibert, purtătorul de cuvânt al lui Merkel.

Cancelarul Germaniei, Angela Merkel a fost aleasă pentru a opta oară președinte al formațiunii conservatoare Uniunea Creștin-Democrată (CDU), cu 96,72% din voturi, potrivit Mediafax. În anul 2012, Merkel a primit 97,94% din voturi.

Angela Merkel a fost singurul candidat al scrutinului organizat în timpul congresului federal desfășurat la Koln, în vestul Germaniei. Este cancelar al Germaniei de nouă ani, fiind liderul CDU de 14 ani.