António Costa reacționează după incidentele cu drone din România. Ce spune președintele Consiliului European despre securitatea UE
Președintele Consiliului European, António Costa, a transmis pe platforma de socializare X un mesaj ferm de solidaritate și susținere pentru România, în contextul celor două incidente consecutive în care drone au încălcat spațiul aerian al țării.
În cadrul mesajului său, oficialul european a felicitat în mod direct modul prompt în care autoritățile din România au gestionat criza. Cu această ocazie, Costa a precizat că orice amenințare la adresa frontierelor Uniunii Europene și a flancului estic al NATO este privită ca un atac direct la adresa întregului bloc comunitar.
„Pentru a doua oară în 24 de ore, spațiul aerian al României a fost încălcat de incursiuni ale dronelor. Felicit autoritățile române pentru răspunsul lor rapid și eficient. Suntem pe deplin solidari cu România și cu poporul său. Securitatea României este securitatea Europei. Vom continua să consolidăm securitatea, reziliența și descurajarea UE, inclusiv de-a lungul frontierei noastre estice”, a scris Antonio Costa pe pagina de X.
Acest mesaj vine după ce vineri, o primă dronă despre care se crede că ar fi de tip Shahed a fost detectată și doborâtă de un avion F-16 românesc la limita județelor Buzău și Ialomița. Sâmbătă, o a doua dronă a intrat în spațiul aerian național și a fost interceptată și doborâtă în apropierea localității Sfântu Gheorghe din Delta Dunării de către același pilot de F-16.
Vineri, Ursula von der Leyen a publicat un mesaj similar pe platforma X în care a subliniat importanța apărării frontierelor Uniunii Europene.
„Spațiul aerian european a fost din nou încălcat de o incursiune a unei drone. Felicit armata română pentru răspunsul rapid și eficient, protejând securitatea noastră comună. Consolidarea apărării și a descurajării de-a lungul frontierei noastre estice rămâne o prioritate absolută”, a comentat Ursula von der Leyen pe pagina de socializare X.