Anunț important pentru cei ce merg în Turcia cu avionul. Precizările din partea MAE

Publicat: 01 01. 2021, 15:41
Actualizat: 01 01. 2021, 15:45
Aeronavă Airbus a companiei aeriene Turkish Airlines (FOTO: Facebook/Turkish Airlines)

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează, prin intermediul unui comunicat, că autoritățile turce au transmis noi informații referitoare la regimul condițiilor de călătorie în acest stat.

Astfel, călătorii care trec prin Turcia cu avionul nu mai au nevoie de test negativ Covid. Însă, acesta rămâne în vigoare pentru cei care ajung în Turcia pe cale rutieră, feroviară sau maritimă. Dacă nu au testul, aceștia stau în carantină zece zile.

Așadar, începând cu data de 31 decembrie 2020, toate persoanele, indiferent de cetățenie, care vor tranzita teritoriul Turcia pe cale aeriană sunt exceptate de la obligativitatea prezentării la îmbarcarea în aeronavă a unui test molecular tip PCR cu rezultat negativ pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2, efectuat cu maxim 72 de ore anterior sosirii.

Persoanele care tranzitează Turcia pe cale rutieră, feroviară sau maritimă trebuie să prezinte, în continuare, autorităților vamale turce, la intrarea în țară, rezultatul negativ al unui test molecular tip PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2, efectuat cu maximum 72 de ore anterior sosirii în Republica Turcia.

Călătorii care nu pot prezenta rezultatul testului, conform solicitării adresate de către autoritățile turce, pot intra în Turcia dar trebuie să stea în carantină 10 zile, la adresa de cazare declarată (locuință, hotel etc.).

Persoanele care nu au un loc de cazare unde să poată efectua perioada de carantină vor fi redirecționate pentru efectuarea carantinei instituționalizate timp de 10 zile în centre special amenajate aparținând direcțiilor de sănătate publică turce.

În a 7-a zi de carantină, persoanele în cauză se pot deplasa pentru a efectua un test molecular tip PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2, iar dacă rezultatul testului este negativ, carantina se suspendă.

De asemnea, potrivit acelorași informații comunicate de către autoritățile turce, sunt exceptați de la măsura prezentării unui test molecular tip PCR cu rezultat negativ pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2, precum și de la măsura carantinării, copiii cu vârsta sub 6 ani, membrii personalului navigant, șoferii de tir, transportatorii și marinarii, inclusiv cei aflați în tranzit.

Toate celelalte măsuri comunicate anterior rămân în vigoare până la data de 1 martie 2021.

Unde pot solicita cetățenii români asistență consulară, în Turcia

Ministerul Afacerilor Externe amintește că cetățenii români pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Ankara și ale Consulatelor Generale ale României din Istanbul și Izmir: +903124477920; +902123583541; +902123580516; +902123583537; +902324650579, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) și preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanență.

Totodată, cetățenii români care se confruntă cu o situație dificilă, specială, cu un caracter de urgență, au la dispoziție și telefonul de permanență al misiunii diplomatice a României în Republica Turcia (+90.534.363.18.82), Consulatului General al României la Istanbul (+90.533.542.06.95) și Consulatului General al României la Izmir (+90.530.415.00.77).

Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de internet: http://ankara.mae.ro, http://istanbul.mae.ro, http://izmir.mae.ro și www.mae.ro și informarea temeinică anterior deplasărilor în străinătate.

BioNTech avertizează: Imunizarea în Uniunea Europeană ar putea fi perturbată de probleme privind stocul de vaccin

Compania BioNTech, care a dezvoltat vaccinul anti-COVID-19 împreună cu Pfizer, avertizează că există posibilitatea ca imunizarea în Uniunea Europeană să fie perturbată de apariţia unor goluri în stoc până ce alte vaccinuri vor fi aprobate.

Compania germană și Pfizer colaborează în continuare pentru creșterea numărului de doze din vaccinul COVID-19, omologat de Uniunea Europeană.

Din cauza întârzierilor în ceea ce privelte producția de vaccin, Germania a închis temporar anumite centre de vaccinare la doar câteva zile după începerea campaniei.