Anunțată în campania pentru Brexit, abandonată ulterior. Promisiunea cu care britanicii au fost amăgiți

Publicat: 10 09. 2016, 14:12

Boris Johnson a confirmat că a abandonat planul său, promis în perioada referendumului pe tema Brexit, de a introduce un sistem de imigrație bazat pe puncte. În timpul campaniei duse pentru ieșirea Marii Britanii din blocul comunitar, actualul ministru de Externe a lăudat sistemul din Australia, susținând că aplicarea sa în Marea Britanie ar rezolva problema imigranților printr-un control sporit.

Luni, însă, premierul Theresa May a anunțat că respinge acest proiect, cu toate că a fost centrul de greutate al campaniei duse de cei care voiau ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană.

„Nu există o soluție miraculoasă în ceea ce privește problema imigranților. Una dintre chestiuni este să știm dacă sistemele pe puncte chiar funcționează. Dar ceea ce spun este că britanicii nu au vrut ca libera circulație, cu persoanele venind din UE, să mai continue ca înainte”, declara premierul britanic, conform Reuters online.

Pe 31 august, premierul britanic declara că nu pot exista „încercări de a rămâne în UE prin ușa din spate”, în cadrul unei întâlniri care a avut loc la reședința sa rurală oficială, în comitatul englez Buckinghamshire, potrivit The Telegraph online.

„Trebuie să continuăm prin a spune foarte clar că Brexit înseamnă Brexit, că vom face un succes din asta. Acest lucru înseamnă că nu va exista un al doilea referendum, nu vor exista tentative de a rămâne în UE prin ușa din spate (…)”, afirma, la acel moment, Theresa May.