Anunțul făcut de Casa Albă după intensificarea luptelor în estul Ucrainei

Publicat: 10 11. 2014, 07:02

„Suntem foarte îngrijorați de intensificarea luptelor în estul Ucrainei, dar și de informații ale OSCE, care anunță aducerea, de către separatiști, sprijiniți de ruși, a unor importante convoaie cu arme grele și tancuri” în zonele rebele, a declarat purtătoarea de cuvânt a Consiliului pentru Securitate Națională (NSC), Bernadette Meehan, citată într-un comunicat.

Duminică, Înaltul Reprezentat UE pentru Afaceri Externe, Federica Mogherini, a îndemnat Moscova să împiedice sosirea de întăriri în estul Ucrainei, apreciind drept „foarte îngrijorătoare” prezența, constatată sâmbătă de OSCE (Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa), a unor convoaie militare și tancuri în zonele separatiste ucrainene.

„Peste 40 de tancuri și camioane” au fost văzute circulând în apropiere de Makiivka, au anunțat observatorii OSCE prezenți în Ucraina pentru a monitoriza punerea în aplicare a armistițiului semnat la 5 septembrie între Kiev și separatiști.

Jurnaliști ai AFP au văzut duminică după-amiază un convoi ce se îndrepta spre Donețk și era alcătuit din aproximativ 20 de camioane militare fără plăcuță de înmatriculare.

„Vom continua să îndemnăm toate părțile să respecte cu strictețe încetarea focului. Orice tentativă a separatiștilor de a câștiga și mai mult teritoriu în estul ucrainean va constitui o încălcare flagrantă a acordurilor de la Minsk”, a adăugat Meehan.

La o săptămână de la alegerile organizate în zonele rebele ucrainene în pofida opoziției autorităților de la Kiev și occidentalilor și care au pus în discuție acordurile de pace încheiate în septembrie, ostilitățile au continuat în estul separatist al Ucrainei, afectat de aproape șapte luni de un conflict care s-a soldat deja cu peste 4.000 de morți, potrivit ONU.