Anunțul făcut de Polonia, la șase ani de la moartea președintelui Lech Kaczynski

Publicat: 05 02. 2016, 07:56
Actualizat: 05 02. 2016, 16:55

Această nouă anchetă apare în contextul unor relații și așa tensionate între Varșovia și Moscova.

Ministrul polonez al Apărării Antoni Macierewicz, care a anunțat ancheta joi, a subliniat că cea inițială a fost plină de „erori” și „anomalii”.

O nouă Comisie de anchetă a fost anunțată, alcătuită din 21 de membri, inclusiv ingineri și experți tehnici. Din ea vor face parte și patru experți străini.

Ancheta inițială, efectuată de către Polonia și Rusia, a stabilit că accidentul, care a avut loc în Rusia, lângă Smolensk, a fost provocat de erori de pilotaj și condiții meteorologice nefavorabile.

Însă fratele geamăn al defuntului președinte, Jaroslaw Kaczynski, care conduce Partidul Lege și Justiție (PiS, extremă dreapta, aflat la guvernare), a sugerat că accidentul a fost de fapt un asasinat în care a fost implicat președintele rus Vladimir Putin.

Între victime s-a aflat o parte importantă a elitei politice și militare din Polonia, inclusiv Prima Doamnă, șeful Băncii centrale, comandanți militari și alte personalități.