Apa radioactivă de la Fukushima ar putea fi deversată în mare după decontaminare

Publicat: 02 09. 2013, 19:08
Actualizat: 12 12. 2013, 01:03

Apa acumulată la centrala accidentată Fukushima ar putea fi deversată în mare, după ce este decontaminată, a anunțat luni președintele Autorității de reglementare nucleară, relatează AFP.

„Am putea lua în considerare deversarea apei în ocean, cu condiția ca nivelul contaminării radioactive să rămână sub limita legală”, a declarat Shunichi Tanaka, într-o conferință de presă.

„Insist asupra faptului că acest lucru se referă numai la apa slab radioactivă, care va fi asanată”, a adăugat șeful acestei instanțe independente, aflat în funcție din septembrie 2012.

„La un moment dat va fi inevitabil să deversăm această apă într-un loc, în ocean sau în altă parte”, a afirmat el.

„Pragul de contaminare aplicat va fi cel permis la nivel internațional pentru apele eliminate de instalațiile nucleare care funcționează normal. Nu intenționăm să cerem de o derogare pentru a ocoli limitele admisibile”, a promis Tanaka.

„Vor fi necesare explicații pentru a obține înțelegere din partea comunității internaționale”, a adăugat el.

„Dacă vom decide să deversăm apa în mare, vom depune toate eforturile să coborâm cât mai mult posibil nivelul sub limita admisibilă, folosind dispozitivul de decontaminare numit ALPS”, a precizat Tanaka.

În prezent, ALPS (proiectat de către grupul nipon Toshiba) este în pană de câteva luni. În plus, deși acest echipament complex poate filtra 60 de produse radioactive, el nu permite eliminarea tritiului.

„Va fi nevoie de alte mijloace suplimentare”, a recunoscut Tanaka.

El a insistat asupra importanței înțelegerii datelor comunicate.

„Între 20 și 30.000 de miliarde de becquereli de tritiu au fost dispersați în mediul înconjurător, în mai mult de doi ani, dar am făcut calcule, iar acest nivel reprezintă doar 35 de grame de tritiu”, a subliniat Tanaka, asigurând că nu intenționează să subestimeze situația, ci să gândească într-un mod științific asupra evenimentelor, pe care el însuși le califică drept „grave”.

Tokyo Electric Power (TEPCO), operatorul centralei Fukushima, avariată în urma unui tsunami, pe 11 martie 2011, trebuie să facă față celor aproximativ 400.000 de tone de apă poluată, aflată în subsol sau stocată în peste o mie de rezervoare speciale, un volum care zilnic crește cu 400 de tone de apă, chiar dacă o parte din aceasta este deversată în mare, în lipsa unor mijloace de a o bloca pentru moment.

Dintr-un rezervor s-au scurs recent 300 de tone de lichid foarte radioactiv, o parte din acesta deversându-se în ocean, De asemenea, au fost depistate mai multe puncte de contaminare a solului, fapt ce amplifică dificultățile cu care se confruntă TEPCO, alături de autorități și Guvern.

„O echipă de lucru a fost trimisă la fața locului pentru a analiza exact ce măsuri pot fi luate, iar noi vom începe controlul regulat al efectelor pe care apa contaminată le are asupra mediului”, a explicat luni Tanaka.

„Vrem să putem oferi rapid informații concrete și exacte”, a asigurat el.