APEL. Băncile cer UE și Marii Britanii să ajungă la un acord privind relațiile post-Brexit

Publicat: 06 07. 2020, 11:05
Actualizat: 06 07. 2020, 11:45
APEL. Băncile cer UE și Marii Britanii să ajungă la un acord privind relațiile post-Brexit. Sursa foto: Shutterstock

Grupul AFME (Asociația pentru Piețele Financiare din Europa) avertizează că Marea Britanie și Uniunea Europeană trebuie să înregistreze progrese în privința relațiilor post-Brexit, în special în legătură cu accesul la piețele financiare, dat fiind faptul că pandemia de COVID-19 va îngreuna oricum situația economică la nivel european.

Organizația mai susține că actuala criză provocată de pandemie va afecta și mai puternic piețele în cazul în care nu se va ajunge la un acord privind relațiile dintre UE și Marea Britanie, informează site-ul agenției de presă Reuters.

Marea Britanie a părăsit Uniunea Europeană în ianuarie, dar încă are acces la piețele europene în cadrul unei perioade de tranziție, care se încheie pe 31 decembrie 2020.

Blocul comunitar și Marea Britanie s-au acuzat reciproc săptămâna trecută pentru întârzierea negocierilor, mai ales în ceea ce privește accesul Londrei la piața comună.

Acesul Marii Britanii la piața europeană va fi aprobat doar dacă Uniunea Europeană va considera că legislația britanică în domeniu este „echivalentă” cu standardele europene.

Investitorii europeni riscă să piardă accesul la piața britanică

Reuters notează că, în cazul în care nu se va ajunge la un acord în acest sens, investitorii europeni riscă să nu mai poată folosi serviciile financiare în Marea Britanie.

„COVID-19 are potențialul de a încurca planurile Marii Britanii, dar și să afecteze companiile interesate de relocări”, se arată într-un comunicat al AFME.

Organizația face apel la continuarea negocierilor dintre Londra și Bruxelles pentru a asigura stabilitatea piețelor financiare pe viitor.

„Discuțiile sunt cu atât mai importante în contextul agendei legislative care evoluează rapid, atât în Uniunea Europeană, cât și în Marea Britanie, existând propuneri legislative privitoare la piețele financiare aflate în diverse grade de aprobare”, spune AFME.

Negociatorul-șef al Uniunii Europene pentru Brexit, Michel Barnier, a declarat săptămâna trecută că mediul de afaceri trebuie să se pregătească pentru schimbări majore începând cu luna ianuarie.