APEL. ONU: Migranții care se întorc în țările de origine au nevoie de sprijin în această perioadă

Publicat: 25 06. 2020, 01:18
APEL. ONU: Migranții care se întorc în țările de origine au nevoie de sprijin în această perioadă. Sursa foto: Shutterstock

Organizația Internațională a Muncii, o agenție a Organizației Națiunilor Unite (ONU), a făcut miercuri apel la guvernele lumii să vină în sprijinul zecilor de milioane de migranți care se întorc în țările de origie ca urmare a pandemiei de COVID-19.

Agenția Națiunilor Unite susține că mulți dintre cei care au plecat în străinătate pentru a munci și acum au fost nevoiți să se întoarcă în țările de origine se confruntă adeseori cu șomajul și cu sărăcia, după cum informează site-ul agenției de presă Reuters.

Potrivit unui raport al instituției, guvernele lumii ar trebui să includă migranții care se întorc acasă în programe de protecție socială și să îi reintegreze pe piața muncii.

„Aceasta este o potențială criză în interiorul altei crize”, spune Manuela Tomei, director în cadrul Organizației Internaționale a Muncii.

Aproximativ 164 de milioane de persoane și-au părăsit țările de origine pentru a munci în alte state, aproape jumătate dintre acestea fiind femei. Aceste persoane reprezintă 4,7% din forța de muncă de la nivel mondial, majoritatea lucrând în sănătate publică, transporturi, activități domestice sau agricultură.

Sumele de bani trimise de acești migranți sunt esențiale pentru familiile lor, dar și pentru economiile țărilor de origine, a mai spus Tomei, care citează un raport al Băncii Mondiale, potrivit căruia sumele de bani trimise de emigranți către țările de origine ar urma să scadă cu 100 de miliarde de dolari anul acesta.

Asia de Sud, una dintre cele mai afectate regiuni în această perioadă

Aproape un milion de emigranți s-au întors în Asia de Sud, potrivit lui Michelle Leighton, specialist în cadrul Organizației Internaționale pentru Migrație.

Printre aceștia se numără 500.000 de nepalezi care au revenit din India, peste 250.000 de muncitori din Bangladesh care au revenit din Orientul Mijlociu, 130.000 de indonezieni, 100.000 de persoane din Myanmar și 50.000 de filipinezi.

Și Africa se numără printre regiunile care se confruntă cu un număr mare de reveniri. De exemplu, între 200.000 și 500.000 de etiopieni ar urma să revină în țară până la finalul acestui an.

„Există probleme majore privind eligibilitatea acestora pentru programele de protecție socială atunci când revin. De exemplu, ei nu pot să beneficieze de ajutoare sociale”, spune Leighton.

Mulți străini care lucrează în statele din Golful Persic au rămas fără locuri de muncă, cel puțin 90.000 numai din Kuwait.