Armistițiul din Fâșia Gaza scoate la lumină scene dezolante: rânduri întregi de case culcate la pământ și 76 de noi victime

Publicat: 26 07. 2014, 14:09
Actualizat: 02 02. 2019, 03:08

Aceste cadave au fost duse la diferite morgi din enclavă, la Spitalul Kamal Aduane (nord), în cele două spitale importante din orașul Gaza și la spitalul european de la Khan Younes (sud), au precizat sursele citate.

La câteva ore de la intrarea în vigoare, la ora locală 8.00 (8.00, ora României), armistițiul părea să fie respectat la prânz. Unii palestinieni s-au întors în cartiere devastate, în care zăceau cadavre printre mormane imense de moloz.

Salvatori și jurnaliști descopereau scene dezolante: rânduri întregi de case sparte, surpate, culcate la pământ ca niște castele de cărți de joc. Ici-colo, în mijlocul ruinelor se vedeau cadavre și urme de sânge în care și-au lăsat amprenta șenile ale unor tancuri israeliene.

Autoritățile din cadrul mișcării islamiste palestiniene Hamas, la putere în enclavă, le-au recomandat locuitorilor strămutați – peste 160.000 potrivit ONU – să nu se apropie de imobilele bombardate și de zonele de luptă, de teama unor dispozitive neexplodate sau bombe-capcană.

Armata israeliană i-a avertizat la rândul ei pe locuitorii Fâșiei Gaza să nu se întoarcă la domicilii.

Armistițiul a fost impus de către Statele Unite și Egipt în a 19-a zi a unui război – care s-a soldat cu 967 de morți în rândul palestinienilor, marea majoritate civili, și 39 de morți în rândul israelienilor, între care 37 de militari și un muncitor thailandez -, declanșat pe 8 iulie printr-o operațiune aeriană, extinsă pe 17 iulie într-un asalt terestru, „Limita de Protecție”.