Artistul care a desenat simbolul pacifist al turnului Eiffel, după masacrul de la Paris, s-a destăinuit. „Această imagine aparține tuturor oamenilor”

Publicat: 16 11. 2015, 11:57

Niciunul din desenele sale nu a avut un asemenea impact, scrie Daily Mail.

„Eu desenez, reacționez grafic, desenez ceva spontan cu creionul pe hârtie și ofer lumii o reacție directă, necenzurată”, a explicat autorul desenului cu turnul Eiffel, pentru Slate. „În jurul nostru este atât de multă violență și tragedie… Nu ne dorim decât puțină pace. Când am pus pensula pe hârtie, acesta a fost primul lucru care mi-a venit în minte”.

Imaginea realizată de francez a fost distribuită de 50.000 de ori pe Twitter și de 156.000 de ori pe Instagram.

Printre celebritățile care au distribuit desenul lui Jean se numără Kim Kardashian, Justin Bieber, John Legend, Fergie și Katy Perry.

La rândul său, baschetbalistul-vedetă Kevin Seraphin – francez la origine – care joacă la echipa New York Knicks, a adoptat o tunsoare cu simbolul artistului francez, în memoria victimelor de la Paris.

Simbolul turnului Eiffel, îmbrăcat într-o aură pacifistă, a ajuns și pe tricouri, steaguri, dar și pe mesajele de condoleanță depuse în locurile unde au fost masacrate victimele.

„Din păcate, cred că este cea mai distribuită lucrare a mea. Simbolul este un dar. Un instrument de transmitere a solidarității și păcii, nu unul de promovare. Nu vreau să fiu celebru, nu vreau să beneficiez de pe urma acestei expuneri. Această imagine aparține tuturor oamenilor”, a declarat Jean Jullien.