Asalt al armatei egiptene împotriva militanților într-un sat din apropiere de Cairo

Publicat: 19 09. 2013, 08:50
Actualizat: 19 09. 2013, 08:50

Armata și poliția din Egipt au atacat, joi, satul Kerdassah din apropiere de Cairo, pentru a alunga „teroriștii”, a declarat un oficial din cadrul serviciilor de securitate pentru AFP.

„Operațiunea vizează epurarea satului de elemente teroriste”, a afirmat acest oficial. De la destituirea și arestarea, la 3 iulie, a președintelui islamist Mohamed Morsi de către armată, forțele de ordine desfășoară o campanie de reprimare a susținătorilor săi, pe care îi acuză de „terorism”.