Atac armat la o primărie din Republica Cehă: doi morți și mai mulți polițiști răniți
O femeie a fost ucisă și alte șase persoane, printre care trei polițiști, au fost rănite într-un atac armat la primăria unui orășel din Cehia, luni. Potrivit datelor Reuters, atacatorul a fost și el ucis.
Poliția a declarat pe platforma de socializare X că a securizat clădirea din orașul Chribska, situat la 110 km nord de Praga. Nu a fost precizat motivul atacului.
„În acest moment, putem confirma decesul unei femei și al atacatorului”, a declarat poliția.
Potrivit autorităților și publicației iDNES, atacatorul avea asupra sa trei arme de foc. După atac, acesta s-a sinucis. Autoritățile au exclus orice motiv terorist sau extremist, afirmând că incidentul a avut la origine un conflict personal cu un angajat al primăriei. Localnicii au susținut că suspectul era dependent de droguri. Victima era un angajat al primăriei, relatează presa locală.
Primarul din Chřibská, un oraș din districtul Děčín, se numără printre răniți, a confirmat poliția presei locale.
În Republica Cehă, deținerea de arme de foc de către civili este legală, dar necesită permis. Cu toate acestea, împușcăturile din interiorul primăriei au șocat mica comunitate, unde astfel de incidente sunt rare.