ATAC ARMAT la o școală din Canada, soldat cu cel puțin patru morți

Publicat: 23 01. 2016, 10:23

Un tânăr și-a împușcat mortal doi frați, după care a deschis focul într-un liceu, în orășelul canadian La Loche, situat în comunitatea Saskatchewan, la 600 de kilometri nord de orașul Saskatoon.

Primarul orășelului, Kevin Janvier, a declarat pentru Associated Press că fiica sa în vârstă de 23 de ani, Marie Janvier, profesor la liceul vizat, a fost ucisă.

Autorul atacului, un fost elev, a fost arestat preventiv.

„După ce și-a împușcat mortal doi frați, criminalul a mers la liceu și a împușcat o profesoară și o elevă, care au murit pe loc”, a declarat un alt oficial local.

Alte două persoane sunt în stare critică în urma atacului.

Aflat la Formul Economic de la Davos (Elveția), premierul Canadei, Justin Trudeau, a declarat că atacurile de acest fel sunt „coșmarul oricărui părinte”.

„Țara noastră are inima rănită. Suntem uniți și alături de locuitorii din La Loche”, a spus Trudeau.

Poliția încearcă să afle care au fost mobilul atacului armat.

Acesta nu este primul incident armat petrecut în școlile din Canada. În 1989, atacatorul Marc Lepine a ucis 14 femei la Ecole Polytechnique din Montreal, după care s-a sinucis.

În 1999, la opt zile după sângerosul atac de la liceul Columbine din Colorado, adolescentul Todd Cameron Smith, în vârstă de 13 ani, l-a ucis pe Jason Lang, de 17 ani, în liceul WR Myers din Alberta.

În 2006, eleva de 18 ani Anastasia De Souse a fost ucisă și alte 19 persoane au fost rănite, după ce Kimveer Gill, în vârstă de 25 de ani, a deschis focul în incinta Universității Dawson din Montreal. Gill s-a sinucis după ce a fost rănit de polițiștii sosiți la fața locului.